x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ședință de Guvern la ora 18:00. Ce proiecte de ordonanță de urgență se află pe masa Executivului

Ședință de Guvern la ora 18:00. Ce proiecte de ordonanță de urgență se află pe masa Executivului

de Georgiana Oprea    |    22 Oct 2020   •   12:37
Ședință de Guvern la ora 18:00. Ce proiecte de ordonanță de urgență se află pe masa Executivului

Guvernul intră în ședință joi, 22 octombrie, de la ora 18:00, urmând să ia în discuție mai multe proiecte de ordonanță de urgență, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Printre proiectele de pe masa Guvernului se află și proiectul de ordonanță de urgență pentru completarea ordonanței privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vedere supravegherii copiilor, în situația în care școlile trec în scenariul de predare online.

Astfel, prin intermediul proiectului de ordonanță de urgență, „angajatorul este obligat să acorde zile libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și nu își desfășoară activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu”.

Prevederile ar urma să se aplice nu doar școlilor aflate în scenariul roșu, ci și în cazul în care școlile intră în scenariul galben, mixt. Scenariul galben presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1 - 2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu.

Proiectul poate fi consultat aici.

De asemenea, pe ordinea de zi a Executivului se află și un proiect de ordonanță de urgență privind instituirea unor măsuri pentru asigurarea resurselor umane necesare instituțiilor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, Ministerului Sănătății și unităților subordonate, unităților sanitare și serviciilor de asistență socială, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Astfel, în cadrul acestor instituții, personalul angajat fără concurs poate fi menținut în activitate peste termenul pentru care a fost încadrat.

Proiectul poate fi consultat aici.

În plus, pe masa Guvernului se află și un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului privind continuarea desfășurării și pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al celorlalte instanțe judecătorești, al parchetelor și din sistemul de probațiune.

Proiectul poate fi consultat aici.

Alte proiecte de ordonanță de urgență vizează eficiența energetică (aici) și regimul zonelor libere (aici).

×
Subiecte în articol: sedinta de guvern ordonante de urgenta