x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorul PSD Ion Ganea, exclus din partid

Senatorul PSD Ion Ganea, exclus din partid

29 Oct 2020   •   16:37
Senatorul PSD Ion Ganea, exclus din partid

Senatorul Ion Ganea, care nu a asigurat cvorumul ședințeii conducerii Senatului, pentru ca reexaminarea legii care permite Legislativului să decidă data alegerilor parlamentare să intre în procedură, a fost exclus din PSD.

 

„Eu am ajuns la ședință puțin mai târziu, pentru că am avut ceva personal de revolvat . Din câte știu de la colegii mei, a fost exclus din Partidul Social Democrat, dar nu am fost chiar la acel moment”, spune Gabriela Firea.

Ion Ganea este senatorul care a lipsit de la ședințele Biroului Permanent al Senatului, astfel încât nu a fost îndeplinit cvorumul de ședință, iar reexaminarea legii care permite Legislativului să decidă data alegerilor parlamentare nu a putut intra în procedură.

„Din câte știu, acolo (la Biroul Permanent al Senatului - n.d.) a existat o situație cu un membru PSD care în această perioadă a refuzat să mai răspundă apelurilor noastre. Acel membru BP nu se mai află pe un loc eligibil. De aici până la a refuza să îți faci treaba e cale lungă. Nu înseamnă că nu mai trebuie să mai vii la muncă sau să asculți cântece de sirene venite de la actuala putere. În BP nu mai avem majoritate. Noi nu îl mai considerăm social-democrat”, spunea marți prim-vicepreședintele social-democraților Sorin Grindeanu.

Președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii care dă dreptul Legislativului să decidă data alegerilor parlamentare, însă nu a putut intra în procedură parlamentară deoarece nu a existat cvorum al ședinței Biroului Permanent.

 

×
Subiecte în articol: Ion Ganea