x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE Consultări între președintele Iohannis și coaliția PNL, USR PLUS și UDMR

UPDATE Consultări între președintele Iohannis și coaliția PNL, USR PLUS și UDMR

22 Dec 2020   •   17:03
UPDATE Consultări între președintele Iohannis și coaliția PNL, USR PLUS și UDMR
Sursa foto: presidency.ro

UPDATE 2. Liderii coaliției au mers la consultările de la Palatul Cotroceni și i-au spus președintelui Klaus Iohannis că cele trei formațiuni politice s-au pus de acord pentru susținerea lui Florin Cîțu în funcția de premier, scrie Mediafax.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, după consultări, că președinții celor trei partide de coaliție au luat decizia de a merge împreună pentru că sunt deciși că formeze cât mai repede guvernul,

„Am fost la consultările declanșate de președintele României Klaus Iohannis pentru desemnarea primului ministru. Am luat această decizie de a participa împreună pentru că din momentul alegerilor am decis să formăm o coaliție de centru-dreapta, care să ofere României un guvern într-un timp cât mai scurt, care să aibă capacitatea de a face marile reforme de care are nevoie România și capacitatea de a dezvolta România. I-am prezentat președintelui acordul de coaliție, de asemenea, voința noastră comună de a lucra împreună pentru binele României. Așteptăm decizia președintelui și suntem pregătiți să derulăm toate procedurile pentru învestirea Guvernului în cel mai scurt timp”, a spus Orban.

Și Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS a spus că cele trei partide „s-au pus de acord”.

„I-am confirmat domnului președinte faptul că cele 3 partide au format o colație, s-au pus de acord asupra numirii lui Florin Cîțu, nominalizarea pentru premier, că avem un program de guvernare finalizat și că vrem să începem cât mai repede guvernarea, vrem să avem un guvern învestit cât mai repede, săptămâna aceasta, i-am propus președintelui să lucrăm împreună, în parteneriat cu această coaliție de guvernare” , a spus Cioloș.

UPDATE 1. Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu liderii coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Liderii formaţiunilor care sunt parte a coaliţiei au venit, marţi, împreună la consultările cu şeful statului. Sunt prezenţi preşedintele PNL, Ludovic Orban, copreşedinţii Alianţei USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precum şi premierul propus de coaliţie - Florin Cîţu.

La începutul întrevederii, Ludovic Orban i-a înmânat preşedintelui Iohannis protocolul coaliţiei.

"Felicitări pentru formalizarea coaliţiei. Felicitări pentru viteza cu care aţi reuşit să promovaţi demersurile în Parlament. Recunosc că este prima dată când văd un Parlament constituit şi cu conducerile alese într-o zi..., excelent, o zi şi un pic dintr-o noapte", a spus şeful statului.

Iohannis urmează să discute marţi cu reprezentanţii AUR şi cei ai minorităţilor naţionale.

--------------------------------

Stire initiala Reprezentanții PNL, USR PLUS și UDMR vor merge împreună la consultările convocate de președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, au precizat pentru MEDIAFAX unor surse politice.

Potrivit surselor citate, reprezentanții celor trei formațiuni vor merge la Cotroceni la ora 15.30.

PSD nu participă la consultări, „un circ ieftin condus de președintele Klaus Iohannis”, anunță liderul social-democraților, Marcel Ciolacu: „Vom face o opoziție dură”.

„PSD nu participă la circul ieftin condus de președintele Klaus Iohannis. Am luat decizia ca PSD să nu se prezinte la consultările de la Cotroceni. Gașca pierzătorilor a creat o majoritate de conjunctură, acest nou CDR, care nu are legitimitate în ceea ce privește voturile românilor și opțiunile românilor pentru prim-ministru. PSD va intra total în opoziție, vom face o opoziție dură. Vedem că actualul CDR nu are o soluție nici pentru criza sanitară, nici pentru criza economică”, anunță Marcel Ciolacu.

PSD, care a obținut cel mai mare număr de parlamentari, l-a susținut pentru a fi nominalizat premier desemnat pe reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.

PNL, USR PLUS și UDMR îl propun pe Florin Cîțu pentru a forma viitorul Executiv.

Președintele Klaus Iohannis reia consultările cu partidele politice parlamentare în vederea desemnării premierului, astfel că le-a invitat la Palatul Cotroceni, marți, începând cu ora 15.00.

Consultările erau programate după următorul program:

• Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
• Ora 15:30 – Partidul Național Liberal (PNL);
• Ora 16:00 – Alianța USR-PLUS;
• Ora 16:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
• Ora 17:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 17:30 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pnl usr plus udmr