Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Găsirea unui sens spiritual al existenței reprezintă nu doar o libertate pe care o are fiecare dintre noi, ci chiar o responsabilitate. Aceasta este una dintre cele mai importante idei ale umanismului pragmatic, o doctrină care se regăsește de trei decenii în politica românească.
Creația profesorului Dan Voiculescu are o serie de particularități, în raport cu celelalte mișcări umaniste din Europa, iar poate cea mai importantă dintre ele este legată de modul în care umanismul pragmatic se raportează la religie.
„Spre deosebire de umanismul secular, care respinge orice practică de natură religioasă, umanismul pragmatic se raportează cu deschidere la religie, considerând că omul este liber – și responsabil! – să caute un sens spiritual pentru propria existență.
Și nu cred că este greșit că această “căutare” începe, de exemplu, cu ouă roșii și drob, așezate pe o masă în jurul căreia s-a strâns întreaga familie. Însă, ar fi de folos ca, în timp, “căutarea” să ajungă și la semnificațiile mai profunde ale sărbătorilor religioase, precum importanța esențială a sacrificiului de sine sau uriașa valoare socială a iubirii creștine “pentru aproapele”, spune Dan Voiculescu, care remarcă și faptul că, parcă din ce în ce mai mult, sărbătorile religioase importante, așa cum este Paștele, sunt acoperite ușor-ușor de latura laică a acestora.
Punând, desigur, omul și valoarea umană în centrul noțiunii de umanism, cele mai multe curente desprinse din umanismul secular propovăduiesc ateismul și agnosticismul, fără a ține cont de nimic altceva, în încercarea de a înlocui cultul divinității cu cel pentru personalitatea umană. Se naște astfel chiar o antiteză între om și religie, una care în umanismul pragmatic nu există. Valoarea umană este în prim-plan, dar nu ca o contrapunere a divinității, ci ca un semn de exclamare, care să atragă atenția că, adeseori, această valoare a omului este neglijată de societate. Pentru că, de foarte multe ori, crizele sau eșecurile pot fi puse pe seama slabei valorificări a înzestrării și potențialului uman, al energiei, inventivității și creativității omului.
La rândul său, omul trebuie să își cultive și să își hrănească spiritul, să crească, iar valorificarea potențialului său este prioritatea absolută.
„Atât religia, cât și istoria obiectivă ne confirmă constant, fiecare cu propriile mijloace, că “nu numai cu pâine va trăi omul.” Mai concret, după ce sunt satisfăcute necesitățile primare – securitate, hrană, sănătate – apare și nevoia de “autoactualizare” cum ar spune Abraham Maslow sau de asumare a responsabilității de a contribui la progresul societății, de a fi util și altora, de a contribui cu binele personal la binele celorlalți, așa cum demonstrează doctrina umanismului pragmatic”, concluzionează Dan Voiculescu.
