x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR PLUS visează la nomazii digitali care vor aduce României zeci de milioane de euro

USR PLUS visează la nomazii digitali care vor aduce României zeci de milioane de euro

de Adrian Stoica    |    04 Iun 2021   •   07:48
USR PLUS visează la nomazii digitali care vor aduce României zeci de milioane de euro

Deputata USR PLUS Diana-Anda Buzoianu a calculat că dacă România va adopta sistemul vizelor pentru nomazii digitali, aceștia vor aduce României 140 de milioane de euro până în 2023. În total, circa 22.000 de nomazi digitali vor da buzna să lucreze din România, mai ales că țara noastră prezintă și niște avantaje greu de găsit în alte țări. Pentru a trece la sistemul vizelor pentru persoanele care muncesc de la depărtare pentru angajatori, parlamentarii USR PLUS au depus în luna mai la Senat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România

 

Proiectul de act normativ prevede includerea unui scop suplimentar în categoria specifică de vize de lungă ședere acordate pentru „alte scopuri”. Nomazii digitali vor fi definiți ca fiind acei străini care sunt angajați cu contract de muncă la o companie înregistrată în afara României și își pot desfășura activitatea de la distanță prin folosirea tehnologiei telecomunicațiilor. Străinii vor trebui să demonstreze că au avut un venit lunar peste venitul mediu din România în ultimele 6 luni înainte de depunerea dosarului, precum și pe toată perioada valabilității vizei. Legea va cere și obligația nomazilor digitali de a avea asigurare de sănătate pe perioada valabilității vizei, precum și obligația de a depune cazierul judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică eliberat de autoritățile din țara de origine sau reședința, dar și dovada asigurării condițiilor de cazare. În plus, trebuie făcută dovada contractului de muncă încheiat cu un angajator din afara României sau existența unei companii proprii înregistrate de cel puțin un an. În oricare dintre cele două cazuri, nomadul digital trebuie să poată demonstra că activitatea desfășurată de acesta poate fi realizată prin folosirea tehnologiei telecomunicațiilor.

 

De ce ar alege România

În România, viteza internetului și securitatea spațiului cibernetic contribuie la un mediu prielnic pentru relocarea profesioniștilor a căror activitate economică depinde de resursele și instrumentele TIC. Bucureștiul și România se clasează drept lideri în clasamentul locațiilor pentru desfășurarea muncii de la distanță prin tehnologii digitale, se arată în expunerea de motive a proiectului. Totodată, din Indexul Muncii de la Distanță (Remote Work Index), reiese faptul că orașul București se situează pe primul loc în lume în acest clasament, urmat de Houston, Las Vegas și Atlanta. „Aceste evaluări au luat în considerare factori precum: securitatea și viteza rețelelor de internet (52 Mbps) pentru care Bucureștiul este pe locul 4, numeroasele oportunități de muncă la distanță, costurile scăzute de trai, prețul unui calculator și costurile serviciilor de livrare.

 

De ce nu ar alege România

Proiectul prezintă doar partea plină a paharului, avantajele pe care le oferă alegerea României, dar nu spune nimic despre dezavantajele pe care le prezintă, și acestea nu sunt puține deloc. De exemplu, în prezent, vize pentru nomazii digitali mai oferă țări precum Germania, Estonia, Republica Cehă, Portugalia, Croația, Norvegia și unele state non-membre UE precum Costa Rica, Georgia, Dubai, Insulele Cayman, Bermuda, Barbados, Antigua și Barbuda, Mexic, Australia și Thailanda. Majoritatea acestor țări sunt destinații foarte căutate de turiști sau sunt țări care oferă un standard de viață foarte ridicat. Țara noastră nu oferă nici una, nici alta. De exemplu, o comparație între Praga și București nu ne-ar avantaja deloc, iar acest lucru se poate traduce inclusiv prin numărul de turiști străini care vizitează anual cele două capitale. Praga a ajuns la 9 milioane de vizitatori anual, depășind orașe ca Barcelona, Milano sau Viena, în timp ce Bucureștiul nu atrage nici măcar două milioane. Și cum reclama este sufletul comerțului, Praga este un brand în lume, un oraș foarte cunoscut, în comparație cu Bucureștiul. Să ne comparăm cu exotica Thailanda, o țară care respiră turism prin toți porii? Pentru un nomad digital care ar vrea să lucreze înconjurat de peisaje fabuloase sau de pe o plajă incredibilă și care să nu scoată prea mulți bani din buzunar, este alegerea perfectă. În dreptul României putem nota însă că este ţara din Uniunea Europeană printre cele mai poluate, înregistrând din această cauză și cele mai multe victime provocate de poluare, arăta anul trecut un raport al Agenţiei Europene de Mediu. După Bulgaria avem cea mai proastă infrastructură rutieră și feroviară, avem un sistem medical făcut praf și, ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, sistemul birocratic omoară orice pasiune pentru România. 

 

„În 2018 numărul nomazilor digitali din întreaga lume era estimat a fi de aproximativ 4,8 milioane de persoane, în același timp un număr de 17 milioane aspirând să capete acest statut în viitor. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, numărul nomazilor digitali a crescut de la 5 milioane în 2018 până la 7 milioane de persoane în 2019. În cadrul acestei categorii de profesioniști se încadrează în general persoane ale căror venituri sunt de aproximativ 75.000 USD. Aceștia profesează în domenii precum sectorul creativ, domeniul IT&C, sau marketing”.

 

Din expunerea de motive a proiectului

×
Subiecte în articol: Diana-Anda Buzoianu nomazi digitali