x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Valeriu Steriu, desemnat purtător de cuvânt al PSD

Valeriu Steriu, desemnat purtător de cuvânt al PSD

09 Sep 2019   •   22:58
Valeriu Steriu, desemnat purtător de cuvânt al PSD

Deputatul PSD Valeriu Steriu va fi noul purtător de cuvânt al partidului, a anunţat, luni, preşedintele formaţiunii, Viorica Dăncilă.

„Am discutat despre desemnarea unui purtător de cuvânt al partidului şi, în unanimitate, a fost desemnat Valeriu Steriu, deputat în Parlamentul României”, a precizat Viorica Dăncilă, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Anterior, secretarul general al PSD Mihai Fifor deţinea şi funcţia de purtător de cuvânt.

AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: valeriu steriu psd