x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ziua “Z”, în care toată clasa politică speră să-l lase pe Ludovic Orban cu ochii-n soare

Ziua “Z”, în care toată clasa politică speră să-l lase pe Ludovic Orban cu ochii-n soare

de Ion Alexandru    |    24 Feb 2020   •   08:09
Ziua “Z”, în care toată clasa politică speră să-l lase pe Ludovic Orban cu ochii-n soare

Guvernul Orban II se prezintă, în această după-amiază, în Plenul reunit al Parlamentului, unde speră să primească un vot de respingere. Parlamentarii PSD, ALDE și Pro România au anunțat, oficial, prin vocile liderilor, că nu vor fi prezenți în sală, pentru a cauţiona ceea ce ei numesc “o mascaradă”. Tot astăzi, Curtea Constituțională este așteptată să se pronunțe cu privire la conflictul dintre Parlament și președintele Iohannis, în legătură cu desemnarea lui Ludovic Orban ca prim-ministru, în condiţiile în care acesta este un premier demis de Parlament prin moțiune de cenzură

 

Pentru asigurarea cvorumului de ședință, în sala de Plen trebuie să fie prezenți minimum 233 de senatori și deputați. Fără această prezenţă, ședința în care ar urma să fie dat votul de învestitură sau, dimpotrivă, de neînvestitură a Guvernului Orban II nu se poate ține.

Oficial, au anunțat că nu vor fi prezente în sală grupurile parlamentare ale PSD, Pro România și ALDE. În total, aceste grupuri deţin 80 de senatori și 167 de deputați, ceea ce înseamnă 247 de parlamentari. Dacă lucrurile rămân valabile și astăzi și niciunul dintre membrii acestor grupuri nu va participa la ședința de plen, instalarea Cabinetului nu poate fi supusă votului. De altfel, acestui număr de aleși li se pot adăuga și cei 30 de parlamentari ai UDMR, care au votat, pe 4 februarie, pentru demiterea Guvernului Orban I. Ceea ce înseamnă o majoritate de 277 de parlamentari împotriva unui nou Executiv liberal și, de ce nu, chiar o majoritate care să poată forma, lejer, un guvern.

 

Jocurile subterane versus Constituția României

De fapt, aceasta este și problema cu care se poate confrunta, din punct de vedere constituțional, Partidul Național Liberal și președintele Klaus Iohannis. Tot astăzi, Curtea Constituțională este așteptată să se pronunțe cu privire la sesizarea unui conflict juridic de natură constituțională între președintele României, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, generat de desemnarea de către primul a unui candidat la funcția de prim-ministru, știind că acesta nu deţine majoritatea necesară pentru a fi învestit, cu scopul de a pica și de a se declanșa alegeri parlamentare anticipate. Mai mult, cu cât persoana desemnată este una și aceeași cu cea demisă, cu doar o zi înainte de desemnare, prin moțiune de cenzură.

Din punct de vedere constituțional, Parlamentul are la dispoziție 60 de zile să pice două propuneri de prim-ministru, termenul curgând din ziua în care primul premier desemnat depune la Parlament lista Guvernului și programul de guvernare. Decizia CCR, oricare ar fi aceea, devine aplicabilă și obligatorie de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial, iar Legea Fundamentală nu precizează nicăieri ce se întâmplă dacă, la expirarea acestui termen, Parlamentul nu învestește, dar nici nu pică două propuneri. Specialiștii în drept constituțional afirmă, însă, că, în această ipoteză, se intră într-un blocaj constituțional, deoarece, teoretic, Guvernul demis rămâne interimar. Dar, de asemenea, și acest interimat expiră după 45 de zile.

 

Cele două ieșiri din această criză

Ieșirea din criza instituțională are două soluții. Prima și cea dorită de majoritatea existentă, la acest moment, în Parlament, ar fi aceea ca, după ce Curtea Constituțională va constata existența conflictului juridic, preşedintele să fie obligat să țină cont de majoritatea din Parlament și să desemneze un nou candidat la funcția de prim-ministru care să întrunească sufragiile necesare învestirii. A doua, care are foarte puține șanse să adune un consens, este picarea a două guverne, dizolvarea actualului Parlament și declanșarea alegerilor anticipate.

 

Teoretic, “opoziția” la Orban are 247 de voturi. Practic, vom afla, astăzi, dacă există sau nu înțelegeri pe sub masă

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban