x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei biserici de lemn din Sălaj au fost restaurate

Trei biserici de lemn din Sălaj au fost restaurate

de Daniela Cârlea Şontică    |    05 Iul 2009   •   00:00

Au fost închiate lucrările de restaurare a trei biserici de lemn din Sălaj, recepţia lor având loc în prezenţa unei comisii din partea Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, a unui reprezentant al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Sălaj şi a oficialităţilor locale din satele unde se află amplasate lăcaşele de cult.



Conform Agerpres, cele trei biserici sunt Sfântul Nicolae din Fodora, Sfânta Maria din Letca şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Sârbi, iar pentru reabilitarea lor Ministerul Culturii a plătit peste 700.000 de lei, din care circa 300.000 pentru cea din Fodora şi aproximativ 200.000 de lei pentru celelalte două.

Lucrările de restaurare au constat, în principal, în înlocuirea învelitorilor din şindrilă (şiţă de brad) cu unele noi, realizarea unei fundaţii de beton simplu, refacerea soclului de zidărie uscată de piatră şi ancorarea corespunzătoare a structurii de fundaţie şi înlocuirea tălpilor şi a altor elemente de lemn deteriorate.

Biserica de lemn din Fodora a fost ridicată în 1817, cea din Letca datează din anul 1665, biserica din Sârbi a fost construită în 1760.

×
Subiecte în articol: credinta