x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 3 doze de vaccin pentru 400 de copii 

3 doze de vaccin pentru 400 de copii 

de Mariana Zaharia    |    28 Oct 2020   •   09:55
3 doze de vaccin pentru 400 de copii 

„Alegem pacienții pe care să îi vaccinăm în funcție de care este mai bolnav”, spun medicii de familie, care nu au primit nici 10% din dozele de vaccin antigripal cerute. Pe de altă parte, anul acesta numărul celor care cer vaccinarea este mult mai mare față de alți ani. Oamenii se tem să ajungă în spitale în timpul pandemiei de COVID-19 și să nu aibă locuri, sau să aibă nevoie de medici care să le trateze gripa. 

 


La 400 de copii înscriși, doar trei doze primite - sunt numerele reale din registrul unui medic de familie din Pitești. Doctorița a depus, ca în fiecare an, un necesar al dozelor de vaccin, dar a primit doar câteva din ce solicitase. 
Lipsește și din farmacii
„2.000 de adulți și doar 35 de vaccinuri. Vor rămâne 34, o doză va trebui să o fac eu. Nu mă avantajez, dar, dacă mă îmbolnăvesc eu, rămân toți 2.000 fără doctor. Sau dacă soțul meu face gripă, există pericolul să iau și eu. Este foarte greu să fac selecția. Îi aleg pe cei pe care îi știu cu boli grave, cei care mai merg la spitale sau chiar cei care vin primii. E delicat. În alte județe, medicii de familie au primit doze pentru ei și pentru familii și știm pentru că avem și noi un grup pe care comunicăm. Este foarte bine în vremurile astea să ne vaccinăm antigripal, dar de unde vaccin? Nici în farmacii nu este”, spune medicul Elena Soare. 
„Îi vaccinez pe cei care merg la tratamente”
Alt doctor de familie, aceeași declarație tristă. Am încercat să stăm de vorbă cu un medic din zona rurală, ca să vedem cum stau lucrurile acolo și procentul dozelor primite este la fel de mic. „Am nevoie de 450 de doze și am primit 35. Aleg pacienții după mai multe criterii. Pacienții oncologici care fac încă tratamente și merg în spitale, diabeticii, dar nu toți, am câțiva insulino-dependenți. Pacienții cu afecțiuni respiratorii, dar i-am pus pe grupe de vârste și, la fel, îi vaccinez pe cei care știu că merg la tratamente și îi las la urmă pe cei care nu pleacă prea des de acasă”, povestește Ioana Predoiu, medic de familie din comuna Godeni. 


Promisiuni de la autorități 


Răspunsuri clare legate de dozele de vaccin nu are nimeni. Dacă nouă, presei, ni se spune că vor mai veni și alte vaccinuri în scurt timp, celor direct implicați li se răspunde cu „vom vedea!”. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a anunțat că a distribuit peste 24.000 de doze de vaccin și că nu există cazuri de gripă în județ. Acest lucru îl confirmă și medicii, dar spun că nu este meritul cuiva, ci doar o chestiune de noroc și faptul că încă nu este plin sezon al gripei. 

Vaccinul antigripal nu se găsește nici în farmacii. Unele fac liste lungi de așteptare, dar fără un termen la care le vor onora. 
 


 

×