x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 4 noi stațiuni balneare în România

4 noi stațiuni balneare în România

de Monica Cosac    |    19 Iun 2020   •   10:37
4 noi stațiuni balneare în România
Sursa foto: CJ Braila

Românii vor putea merge să facă băi de nămol nu numai la Techirghiol, ci și în satul Lacu Sărat din județul Brăila. De asemenea, își vor putea trata „pietrele la fiere” și reumatismul în localitatea Moinești din Bacău, gastritele în orașul harghitean Borsec, iar bolile „de nervi” sau afecțiunile respiratorii la Tășnad, în Satu Mare. Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, încă patru localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură vor primi statutul de staţiune balneară şi balneoclimatică. Acest statut le va permite autorităților locale să dezvolte turismul balnear în aceste zone.



Staţiunile balneoclimatice sunt definite ca localităţi care dispun de resurse de substanţe minerale, ştiinţific dovedite şi tradiţional recunoscute caeficiente terapeutic, de factori climatici benefici şi de condiţii de asigurare a menţinerii şi ameliorării sănătăţii şi capacităţii de muncă, precum şi a odihnei şi reconfortării.
Pe baza referatelor întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, prin acest proiect de Hotărâre de Guvern, este completată lista localităţilor şi arealelor pentru care se acordă statutul de staţiune balneoclimatică cu patru noi poziții: 


„25. Arealul corespunzător satului Lacu Sărat, comuna Chiscani, judeţul Brăila.
 26. Arealul balneoclimatic Parc Moineşti, judeţul Bacău.
 27. Oraşul Borsec, judeţul Harghita.
 28. Oraşul Tăşnad, judeţul Satu Mare”. 


Nămol sapropelic, în Brăila


Arealul corespunzător satului Lacu Sărat, din comuna brăileană Chiscani, dispune de trei factori naturali terapeutici: apă salină, nămol sapropelic și bioclimat excitant de stepă. Potrivit specialiștilor, acestea au indicaţii terapeutice în : afecţiuni reumatismale degenerative cronice (artroze ale coloanei vertebrale, şold, genunchi, mâini, picioare; boli reumatismale inflamatorii (artrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, artrită psoriazică; afecţiuni articulare (tendinite, bursite). Totodată, se pot trata leziuni de nervi periferici, afecţiuni post-traumatice ale aparatului locomotor, boala inflamatorie pelvină. 


Ape sulfuroase, la Moinești

 


Factorii naturali terapeutici din Arealul balneoclimatic Parc Moineşti (Bacău) sunt: ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sodice, calcice, hipotone; topoclimatul şi bioclimatul. Aceste ape pot fi folosite în cura internă (boli gastroduodenale, enterocolite, litiază biliară, colecistite; afecţiuni metabolice şi alergice) sau extern (reumatisme degenerative; afecţiuni dermatologice sau ale sistemului nervos periferic).


Ape minerale bicarbonatate, la Borsec

 


Oraşul Borsec (Harghita) are: bioclimat tonic și ape minerale carbogazoasă, bicarbonatată, calcică, magneziană, sodică, hipotonă pentru cură internă. Aceste ape au indicaţii în: boli gastrointestinale (gastrite hipoacide şi hiperacide, gastroduodenite, enterocolopatii, tulburări ale colonului), colecistite, dischinezii biliare, infecţii urinare, boli de nutriţie şi metabolism.


Băi geotermale, la Tășnad


Oraşul Tăşnad, judeţul Satu Mare, dispune de un bioclimat sedativ și „apă geotermală cu o temperatură de suprafaţă de 72⁰C şi o mineralizare totală de 9,84 g/l, predominant clorurată bicarbonatată-sulfatată şi sodică-calcică-magneziană”, recomandată în cură externă. Indicaţii: afecţiuni ale sistemului nervos, ORL, renale, ginecologice, endocrine sau ale aparatului locomotor, boli de nutriţie şi metabolism. De asemenea, sunt indicate în boli gastroduodenale şi intestinale (ulcere, colecistite, diskinezie biliară, litiază biliară, colonopatii). 



Astfel, se urmăreşte „consolidarea cadrului legal pentru valorificarea terapeutică a factorilor sanogeni naturali şi funcţionarea unităţilor medico-balneare din 4 localităţi care dispun de aceşti factori. Se urmăreşte (...) dezvoltarea turismului balnear, singura formă de turism bazată pe un potential permanent, de mare complexitate şi practic inepuizabil”, se arată în nota de fundamentare.
 

×
Subiecte în articol: statiuni balneare