x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social „Acvariul” care-i protejează pe medici de COVID-19

„Acvariul” care-i protejează pe medici de COVID-19

de Monica Cosac    |    01 Apr 2020   •   10:51
„Acvariul” care-i protejează pe medici de COVID-19

Mai mulți tineri din Cluj-Napoca au „croșetat” un dispozitiv care îi poate ajuta pe medicii din secțiile de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), cele mai solicitate în prezent și mai ales în perioada care va urma, să îngrijească în siguranță pacienții infectați cu coronavirus. Concret, acest „acvariu”, cum a fost denumit de tinerii clujeni, se pune deasupra capului bolnavului și reduce riscul de contaminare a personalului medical în timpul unor proceduri cu grad ridicat de transmitere a virusului, cum ar fi: intubare, ventilația sau resuscitarea. Primele două „acvarii” au ajuns deja la medicii din două spitale din Cluj, care vor oferi și un feedback pentru îmbunătățirea prototipului.

 

„Acest «acvariu» se pune deasupra capului bolnavului, atunci când medicul are nevoie să execute una dintre procedurile generatoare de aerosoli. Are două orificii, prin care medicul își poate introduce mâinile - iar acestea vor fi perfecționate, astfel încât să nu permită ieșirea aerosolilor – și permit medicului să execute aceste proceduri, fără a dispersa aerosoli în încăpere. În felul acesta, reduce riscul de a se contamina: pe costumul de protecție, pe haine, pe piele. Este făcut pentru secțiile de ATI, unde medicii, în general, execută proceduri generatoare de aerosoli”, a explicat, pentru Jurnalul, Zaki Milhem, medic rezident la Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca și fondator al startup-ului WakeZ.

Tânărul este acum rezident la Psihiatrie, dar înainte a lucrat timp de opt luni pe Secția de Anestestezie Terapie Intensivă (ATI) și, împreună cu Victor Dinică, Răzvan Simion, Rareș Racotean, H33, Kraft Haus și organizația Împreună pentru România Modernă au construit acest dispozitiv care să răspundă nevoilor secțiilor ATI, unde personalul este foarte expus infecției cu coronavirus, deoarece execută mai multe proceduri generatoare de aerosoli.

„Toți suntem fondatori de startup-uri micuțe, studențești și post-studențești. Suntem o comunitate destul de puternică în Cluj, am văzut cu ce poate ajuta fiecare și am ajuns la formula asta”, precizează tânărul medic.

Au adaptat un prototip al medicilor din Taiwan

Ideea de a construi un astfel de „acvariu” le-a venit după ce au văzut unul asemănător, la un medic din Taiwan. „A fost făcut de medicii taiwanezi, într-o formă ușor diferită, pe care am adaptat-o la dimensiunile patului și la alte specificații pentru sistemul de la noi. Urmează să le perfecționăm după ce primim feedback de la medicii ATI, la care au ajuns acvariile”, spune Zaki Milhem.

Aceste „acvarii” sunt făcute din plexiglas de 4 mm, iar materialul pentru o bucată „costă între 500 și 600 de lei”.

Tinerii mai spun că, atunci când vor avea varianta finală a prototipului, vor lua legătura cu câteva fabrici, care pot construi mai multe piese, deoarece foarte mulți medici ATI sunt interesați de un astfel de dispozitiv care să reducă riscul de contaminare.

„Mie mi-au scris medici din Botoșani, Sibiu, Iași, Timișoara, Pitești, Ploiești, Brașov, Mureș și nu avem cum să deservim întreaga țară, nici nu ne propunem asta”, precizează medicul.

Ideea unei astfel de cutii i-a venit, cu câteva săptămâni în urmă, tot unui medic ATI, dr. Lai Hsien - yung din Taiwan, care a oferit gratuit schema făcută de ea, pentru a-i ajuta pe medicii din toată lumea în lupta cu COVID-19. În prezent, astfel de cutii sunt folosite în mai multe spitale din Japonia și din Filipine.

 

„În momentul în care ajungem la o variantă finală, pentru că acestea sunt niște prototipuri care vor avea nevoie de îmbunătățiri - cel puțin, de formă -, o să dăm instrucțiunile de fabricație către toate grupurile de inițiativă din țară, ca să poată fabrica pentru regiunile lor”

Zaki Milhem, rezident Cluj

 

Conform ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea și controlul infecțiilor cu COVID-19, în timpul asistenței medicale, „unele proceduri generatoare de aerosoli, cum ar fi intubația traheală, ventilația neinvazivă, traheotomia, resuscitarea cardiopulmonară, ventilația manuală înainte de intubație și bronhoscopia, au fost asociate cu un risc crescut de transmitere a coronavirusurilor”.

×