x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Anunțul făcut de Nicușor Dan despre prețul gigacaloriei

Anunțul făcut de Nicușor Dan despre prețul gigacaloriei

28 Noi 2020   •   19:00
Anunțul făcut de Nicușor Dan despre prețul gigacaloriei
Sursa foto: Lucian Alecu

Prețul gigacaloriei nu va crește în această iarnă, potrivit edilului general al Capitalei, Nicușor Dan.

"Subvenţia o să continue să fie plătită în Bucureşti şi, mai mult decât atât, o să fie plătită la timp, ca să nu mai ajungem în mecanismul ăsta prin care se acumulează datorii şi Termoenergetica sau ELCEN riscă insolvenţa. Şi vă spun şi motivul pentru care subvenţia trebuie să fie plătită în continuare: nu poţi să pui oamenii să plătească nişte pierderi pe care tu, ca furnizor, le produci. Deci, în momentul acesta, preţul real al gigacaloriei este aşa de mare pentru că nu s-au făcut la timp investiţiile în reţeaua de distribuţie a agentului termic.

În condiţiile în care pentru bucureşteni calitatea agentului termic este cea pe care o cunoaştem, ar fi absolut nerezonabil să ne gândim în acest moment la mărirea preţului gigacaloriei, deci la diminuarea subvenţiei. Este un răspuns pe care l-am transmis şi Comisiei Europene. Le-am spus: 'Este în interesul nostru, este în interesul Comisiei Europene ca această reţea centralizată de distribuţie a agentului termic din Bucureşti să continue să funcţioneze'. Nu putem să stricăm relaţia pe care o avem cu cele 560.000 de familii care sunt abonate la sistemul centralizat", a spus acesta.

După realizarea investițiilor în rețeaua de termoficare și în producția energiei termice ar putea fi redusă subcenția. 
"Eventual o să ne gândim la reducerea subvenţiei în momentul în care o să facem aceste investiţii şi valoarea reală a producţiei şi transportului gigacaloriei să fie mult mai mică", a afirmat primarul.

Municipalitatea are bani pentru subvenţiile destinate termoficării și transportului public. Bugetul Capitalei a fost în ultimii ani de 4 miliarde de lei. 

"Avem bani pentru cele două subvenţii, pentru salarii, pentru funcţionare şi în plus vrem foarte repede, pentru tot ce înseamnă investiţii, să accesăm fondurile europene care ne sunt puse la dispoziţie, fondurile din PNLR şi fondurile din finanţări private pentru partea de cofinanţare.

Cred că putem să mergem, nu vorbesc aici de noile fonduri europene şi de alţi bani atraşi pentru investiţii, undeva la 4,5 miliarde de lei. Masa salarială e undeva la 700 de milioane, sunt cele două subvenţii la Termoenergetica şi la STB cam de 1 miliard fiecare. Ne permitem să plătim şi salarii şi cele două subvenţii, 2,7 miliarde din 4,5 şi să desfăşurăm activitatea curentă pe care Primăria şi instituţiile din subordine au desfăşurat-o până acum. Bineînţeles, o să reducem acolo unde dumneavoastră, presa, aţi scris foarte mult de-a lungul timpului, tot felul de evenimente fără niciun sens şi tot felul de alte cheltuieli inutile, inclusiv companiile municipale care, prin delegarea serviciului, au dus la creşterea preţurilor pentru servicii publice undeva uneori şi la 50%", a declarat Nicușor Dan.
 

×
Subiecte în articol: nicusor dan gigacalorie