x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov solicită primarilor bani pentru dotarea unităţilor cu produse de igienă

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov solicită primarilor bani pentru dotarea unităţilor cu produse de igienă

24 Ian 2020   •   17:25
Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov solicită primarilor bani pentru dotarea unităţilor cu produse de igienă
Sursa foto: observator.tv

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) solicită tuturor primarilor să ia măsuri de îndată pentru ocrotirea sănătăţii elevilor şi să acorde fonduri pentru dotarea unităţilor de învăţământ cu săpun, dezinfectant şi mijloace de uscare a mâinilor.

'Legislaţia privind asigurarea normelor de igienă nu este respectată de către directorii unităţilor de învăţământ, care au datoria legală să solicite primăriei acordarea fondurilor necesare. Elevii trebuie să fie în siguranţă pe tot parcursul educaţional al acestora, de aceea nici un factor nu trebuie să le pună sănătatea în pericol", subliniază reprezentanţii asociaţiei într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

Conform sursei citate, această obligaţie este prevăzută în art.15 din "Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor'' şi se referă la asigurarea "materialelor necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate, corespunzător numărului de copii şi tineri (hârtie igienică, săpun, substanţe dezinfectante, mijloace de uscare a mâinilor după spălare)''.

Asociaţia face referire şi la alte prevederi legate de 'condiţiile de igienă necesare apărării, păstrării şi promovării stării de sănătate, dezvoltării fizice şi neuropsihice armonioase a acestora şi prevenirii apariţiei unor îmbolnăviri', dar şi la faptul că de realizarea întocmai a acestor condiţii sunt responsabile conducerile unităţilor.

"În mod cert, igiena în şcoli este un aspect ignorat de prea multă vreme. Elevii trebuie să fie în siguranţă la şcoală, să le fie asigurate normele de igienă conforme unei unităţi de învăţământ, căci, având în vedere ultimele epidemii de gripă, lipsa substanţelor de tip dezinfectant şi săpun a reprezentat categoric unul dintre motivele răspândirii acestora", a declarat Nicolae-Alexandru Rădulescu, preşedinte AEBI, conform comunicatului.

AGERPRES

×