x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bobotează cu urări de sănătate

Bobotează cu urări de sănătate

07 Ian 2021   •   19:30
Bobotează cu urări de sănătate

„Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să fim înţelepţi (...), dar şi să protejăm sănătatea celor din jurul nostru”, a spus ieri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba Aghesmei Mari. La Iaşi, la Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, câteva sute de persoane au venit să ia apă sfinţită. Slujba liturgică a avut loc în cinci amplasamente diferite, iar participanţii au fost îndrumaţi de voluntari. 

În Portul Tomis din Constanţa, la slujba oficiată de ÎPS Teodosie, au fost prezente câteva mii de persoane. Unul dintre cei care au adus la mal crucea a spus că aceasta îl va proteja de coronavirus, dar şi că se va vaccina.

La Tulcea, Episcopul Visarion a renunţat la tradiţionala procesiune de pe faleza Dunării. La Cluj, peste 3.000 de persoane au asistat la slujba oficiată în Piaţa Avram Iancu. 

 

La Galaţi, o bătrână care a venit să ia agheasmă a ajuns la spital, după ce s-a împiedicat de un gard de protecție. 


 

×