x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Calvarul de pe aeroportul din Cancun: O experiență degradantă. Ne-au spus că ne verifică FBI și CIA

Calvarul de pe aeroportul din Cancun: O experiență degradantă. Ne-au spus că ne verifică FBI și CIA

18 Feb 2021   •   10:25
Calvarul de pe aeroportul din Cancun: O experiență degradantă. Ne-au spus că ne verifică FBI și CIA

Unul dintre românii care și-au petrecut ore întregi pe aeroportul din Cancun a povestit calvarul prin care a trecut atunci când autoritățile mexicane nu le-au dat acces pe teritorul statului deși aveau toate actele în regulă și vacanțe plătite. Gabriel Horț acuză autoritățile române că au reacționat târziu, în timp ce acestora le-au fost încălcate drepturile, au fost umiliți, agresați, amenințați că sunt verificați de serviciile de informații americane.

"După toată “nebunia” unei vacante atipice, este de datoria mea sa povestesc pe larg ceea ce am “experimentat”. Am evitat sa fac acest lucru din motive lesne de înțeles, atâta timp cât încă eram in Mexic.

O sa încerc sa povestesc, cât de cât cronologic, filmul evenimentelor.

Pe data de 1 Februarie 2021, la ora locală 16:30, am aterizat in Cancun. Am ajuns printre primii la biroul serviciului vamal, unde eram așteptati de mai multe forte de pază, care ne întrebau dacă suntem din România, după care ne-au direcționat spre culoarul numărul 1. Odată ajunși acolo, ne-au fost verificate pașapoartele, însă fără a fi întrebați dacă avem documentele justificative de călătorie ( rezervările la hotel și biletul de avion de întoarcere).

După această verificare a pașapoartelor, ne-au fost cerute și luate telefoanele mobile și am fost conduși în doua camere, din fata birourilor de vamă, unde a trebuit sa așteptăm, fără sa fim informați de ce. Între timp, tot mai multi romani erau direcționați către cele doua sali foarte mici, ajungând ca intr-un spatiu foarte mic, sa fim aproximativ 45 de persoane, toți de naționalitate romană. După mai bine de o oră sau chiar mai mult, a venit un domn care s-a prezentat ca fiind unul din oficialii aeroportului și ne-a transmis ca nu am făcut nimic rău, să stam liniștiti, că este vorba doar de o verificare mai amănunțită. Tot el ne-a transmis că SUA prin FBI, CIA și agenția Antidrog face câteva verificări și că va mai dura puțin.

După alte două ore suntem anunțați tot de același oficial al aeroportului ca toți romanii vom fi “deportați” cu următorul zbor. L-am întrebat care este motivul și răspunsul acestuia a fost “Așa dorește guvernul mexican”. În tot acest timp am cerut apa, le-am spus că dacă nu ne pot ei oferi apă sa vorbească cu compania aeriană și sa ne aducă. Am fost total ignorați, îmbrânciți și amenințati ca vom fi arestați dacă mai comentăm.

Apă de băut am primit după mai bine de 10 ore, după care a urmat și ceva de mâncare (Am înțeles că mancarea a fost trimisă de romanii stabiliți in Cancun și de către Consulul Onorific la Cancun și chiar de prieteni).

In prima seara petrecuta acolo ne-au spus ca nu este nici o problema și ca vom pleca cu aceeași zbor, cel cu care am și venit, care decolase de câteva ore. Atunci am înțeles ca suntem mințiți si ca vom rămâne cel mai sigur in aeroport pana la următoarea cursa aeriana, care era programată pentru a doua zi.

Alături de noi erau familii cu copii, oameni in vârsta și chiar oameni care aveau probleme cardiace. Ceilalți romani, au fost plasați in “arest” intr-o alta sala de așteptare din zona internațională a aeroportului. Eram conduși la toaleta de fiecare data in grup(3-4-5 persoane) și asistați de minim 2 oameni de paza, uneori chiar și de 3-4 forte armate.

Le-am explicat celor de la vama, ca este ilegal ceea ce fac, ca ne sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului, ca suntem pe lângă cetățeni romani și cetățeni ai UE, însă ne râdeau in fata.

Sa revenim la prima noapte de detenție.

In prima parte a nopții, am stat pe jos și pe scaune, fiind ulterior numărați și renumarati, iar fetelor li se promitea de către cei din aeroport ca le vor duce sa doarmă in spații încălzite și cu saci de dormit. Cateva persoane au acceptat și au fost trimse intr-o camera de detenție a aeroportului, o camera foarte mică unde erau 9 locuri. Înainte de acest lucru, erau deposedate de toate lucrurile personale, care erau închise in alta parte, intr-o alta camera. Precizez ca toți eram închiși cu cheia, in toate spațiile unde eram “cazați”. Doua doamne dintre cele 9 persoane care au acceptat sa meargă in acel spatiu “mai uman”, așa cum îl numeau cei din aeroport, au făcut scandal și au fost aduse înapoi alături de noi, in spațiul inițial de detentie. Una dintre doamne suferea de claustofobie, iar tavanul era foarte jos, era foarte rece acolo, și erai obligat sa predai și bagajul de mâna, bani, tot ce aveai. Având in vedere ca s-au eliberat cele doua locuri din aceasta sala, au venit și ne au spus sa ne hotărâm și doi dintre noi sa plecam acolo, lucru pe care l-am refuzat. Atunci autoritățile INM ( Institutul National de Migrație)s-au enervat și au luat cu forța pe sus o fata și un baiat, fata fiind foarte afectată din punct de vedere psihologic de brutalitatea forțelor de ordine și lipsa de empatie. Au tras de ei, i-au înjurat și i-am mai văzut doar când au fost îmbarcați a doua zi pentru deportare. Cei de la paza din aeroport, au făcut-o *** pe una din fete și au spus ca noi credem ca am venit la 5 stele.

Atunci când le-am solicitat ceva de mâncare, ne-au spus ca nu este nicio problema, au comandat special pentru noi un Chef, care vine special la aeroport sa ne gătească…..incontinuare aceștia își băteau joc de noi.

Am aflat ulterior ca in aceea camera mai primitoare, toaleta era cu o usa doar pe jumătate și ca atunci când era nevoie ca una din persoanele deținute acolo sa își facă nevoile fiziologice normale, ca sa nu se audă și sa nu se simtă prost au “inventat” un joc, ca sa ii spun așa. Aplaudau și cântau pe toata durata “situației”.

In prima noapte, după schimbul turei și înaintarea in ora, ne-am gândit ca putem sa folosim dacă avem internet, o tableta pe care o aveam in geanta de mâna. (Precizez ca in fiecare camera de detentie existau doua camere de supraveghere). Atunci l-am rugat pe unul din prietenii mei sa scrie din geanta de mâna, unei colege din presa, in timp ce noi stăteam de paza si îl acopeream sa nu se vadă pe camere. Imediat, m-am gândit ca cel mai bun lucru pe care îl putem face este sa postez și pe pagina mea de Facebook. Precizez ca pana la acest moment, nu am fost lăsați sa contactam ambasada sau părinții, pe cei apropiati din familie. In următoarea dimineața am reușit sa iau legătura cu părinții mei și sa le explic situația. Am mai dat câteva detalii colegilor din presa care îmi scriau pe Facebook, iar ceilalți colegi de “detenție” au încercat și ei sa își anunțe familiile. Cred ca momentul in care am aflat ca se știe de noi și toată presa din Romania deja difuzeaza situația noastră, acela a fost momentul in care ne-am mai liniștit. In prima noapte, am dormit câte 3-4 persoane pe o saltea și unii dintre noi pe scaune sau pe jos.

In ziua următoare, pe data de 2 februarie, undeva de dimineața, o domnișoara colega de “suferința”, a văzut pe unul dintre monitoarele agentilor vamali, un articol din Adevarul, cu noi, iar ei se distrau copios pe seama acestora.

După aproximativ o ora, au venit și ne au luat tableta, și un ceas Smart (ceas care apărea in poza din articol). Am primit între timp mâncare și ne-au spus ca vom pleca cu zborul din ziua respectiva. Noi însă, aveam informații ca in următorul zbor spre Cancun se află peste 100 de romani, însă nimeni din MAE sau cei de la compania aeriana, nu transmitea care este situația de la intrarea in Mexic. Atât eu cât și colegul meu Alexandru Negrei am cerut sa ne cumpărăm bilete pe zborul AirFrance spre Paris, zbor care decola in următoarea ora din Cancun văzând ca, cel mai probabil, nu vom avea loc in următoarea cursa spre Frankfurt. Nu am avut voie sa ne cumpărăm din banii noștri biletele, astfel ca trebuia sa plecam doar cu compania Lufthansa. As vrea sa mai adaug ca pe data de 2 februarie, după amiaza, am fost lăsați sa ne ne sunam părinții, și doar o singura persoana era lăsată sa sune la Consulatul României. Numar de telefon la care uneori nu raspundea nimeni sau atunci când se răspundea singurul lucru care ni-se spunea era ca știu de situațiea noastră si se încearcă rezolvarea ei. Înainte de aterizarea cursei cu ceilalți romani, am fost puși doi câte doi, toți cei care mai eram in cele doua camere din spatele punctelor de control (sălile folosite pentru interviu) și in șir indian am fost “transferați” către o sala de așteptare din spațiul internațional, acolo unde mai erau aproximativ 40 de romani, tot din zborul nostru. Autoritățile din aeroport ne au spus ca sunt locuri suficiente sa plecam toți, după care ne-au spus ca sunt 30 de locuri și posibil încă 20 de locuri. Avand alături de noi o domnișoara care lucrează la o companie aeriana, ne-a spus ca este puțin probabil ca o cursa sa aibă atât de multe locuri disponibile. Ceea ce a fost adevărat. Din grupul nostru, din cei care eram in sala de așteptare, au plecat in acea seara o familie cu doi copii, cărora le am lăsat și o scrisoare sa o facă publica, noi ne mai putând comunica in afara și încă o doamna cu un domn care avea probleme cardiace.... 6 persoane.Din ce am înțeles, erau și alți romani din același zbor cu noi care erau cazați și in alte spații din aeroport. Când au aterizat și ceilalți romanii, pe data de 2 Februarie, au trecut prin fata noastră unde eram închiși și le făceam semn sa își ascundă telefoanele mobile. După o ora, ne am dat seama ca și ei au fost reținuți, când i-am văzut conduși spre toaleta tot sub paza.

In cea de-a doua seara, după ce speranțele de a ne întoarce in România erau zero, am aflat ca următoarele zboruri sunt pe data de 5 Februarie. Atunci am început sa cedam de oboseala, aveam speranța spre minimum de a putea sa ne odihnim și sa facem un dus, unii dintre noi au început sa se certe, unii nu avem saltele, practic eram ca intr-un scenariu de film, unde cei arestați cedează psihic. Ne-am calmat și am putut sa dormim 2 ore. Precizez ca in toata acesta situatie, am dormit adunat maximum 4 ore de somn. De fiecare data când ne aduceau de mâncare, o puteam primi doar după ce acceptam sa ne facă poze cu mâncarea și apa in mâna. Ne-au pus sa semnam ca primim mâncare. Uneori ne trezeau și strigau, “It’s dinner time!” la ora 2 noaptea, ora locală, ne aduceau și mâncare stricata, care mirosea groaznic. Erau perioade când ziua nu ne aduceau nimic de mâncare sau apa, și erau perioade când ne aduceau din ora in ora, deși le spuneam ca nu putem sa mâncam atât. Probabil aveau de recuperat la poze, pentru orele in care nu primeam nimic. In a 2 a noapte, au venit la noi sa ne spună ca trebuie sa ne mutam și sa părăsim acea sala de așteptare și sa ne duca pe un alt terminal, alături de romanii ajunși in acea seara, peste 100 de persoane( au dorit sa eliberam sala din cauza faptului ca toți turiștii care aterizau in Cancun se uitau terifiați către noi si ne făceau poze).Am refuzat, spunând ca nu dorim sa stam atâția împreuna, ca nu dormim sa ne infectam cu Covid .(De precizat ca nu am primit măști sau dezinfectat din partea lor). Atunci au trimis armata la intimidare și au stat in fata noastră mai bine de 2 ore sa ne forțeze sa plecam. Intr-un final au cedat și am rămas pana la urma in aceeași încăpere. Am încercat și in acea noapte sa stam prin baie și sa prindem o liniuța de semnal WIFI, iar unii dintre noi sunau de pe ceas la serviciul de urgentă 911 din Mexic sa ne facă legătura cu cei de la ambasada/consulat. O doamna de la consulat a parut chiar deranjata de atâtea telefoane, ne-a spus ca se știe de noi și ca se caută soluții pentru repatriere. In aceeași noapte, undeva pe la ora 4 dimineața a venit o doamna avocat de drepturi și libertăți de exprimare, sa ne spună sa semnam un document prin care sa dam in judecată statul mexican și deținerea noastră ilegală acolo, dar dacă semnam trebuia sa rămânem închiși cel puțin 48 de ore sau chiar mai mult, pana la soluționarea problemei in instanța din Mexic, lucru pe care l-am refuzat. Doamna avocat nu vorbea engleză, asa ca am solicitat un traducător autorizat, care nu a mai venit.

In dimineața următoare, miercuri, 3 Februarie, am fost vizitați pentru prima data de un oficial roman, in persoana domnului Consul Ionut Vîlcu, care ne-a spus ca va intra la negocieri cu cei de la aeroport/vama, dar ca șansele noastre de a mai intra in Mexic sunt scăzute și ca se caută o soluție împreuna cu compania aeriana. După doua ore, același Consul ne-a anunțat ca putem sa intram in Mexic, după ce autoritățile mexicane ne verifica individual pe fiecare in parte. Eu i-am spus ca nu as vrea din motive de securitate sa mai intru pe teritoriul mexican, având in vedere ca poza mea apărea și la ei ca urmare a informărilor primite de la ambasada Mexicului in Romania și mi-a spus ca nu este o problema, însă trebuie sa rămân in aceleași condiții pana la următorul zbor. Am luat decizia sa merg la hotel și sa ne decidem ulterior dacă mai rămânem sau nu in Mexic. Domnișoara avocat care a venit in apărarea noastră, am aflat ulterior in cea de a treia zi ca avea o decizie a tribunalul din Cancun de eliberare a noastră din cauza faptului ca eram ținuți prizonieri ilegal de către cei de la INM, însă aceștia nu au pus in aplicare decizia judecătorului mexican.

Vreau sa mai precizez ca un tânăr roman, reținut cu noi, suferea de diabet, a solicitat o injecție cu insulina din bagajul de cala, a fost refuzat și i-au adus sa își facă injecția in ultima zi, după ce a ajuns consulul in aeroport. Binenteles, după ce i-au făcut și poza aferentă. O experiența degradanta, groaznica, care nu va rămâne nepedepsita.

Chiar dacă a fost o experiența dezolanta, acum privesc lumea cu alți ochi. Am cunoscut români deosebiți in cele 72 de ore petrecute acolo, am fost ajutați de oameni necunoscuți, de prieteni și colegi, iar situația noastră a devenit un Breaking NEWS timp de câteva zile, datorită colegilor din presa. Și va mulțumesc mult pentru asta. Sunteți minunați", a scris Gabriel Horț pe Facebook.

 

 

×