x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Campanie: Când bietul morun se bate cu eternul plastic

Campanie: Când bietul morun se bate cu eternul plastic

de L. Budin    |    19 Aug 2020   •   14:10
Campanie: Când bietul morun se bate cu eternul plastic

Ce mai găseşte omul pe plajă? Păi, PET-uri, capace, mucuri de țigări, beţişoare pentru urechi sau paie de sorbit sucul, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană. Resturile pun în pericol vieţuitoarele marine şi, pentru a atrage atenţia asupra acestui lucru, o asociaţie de mediu a demarat o campanie vizuală: afişe care pun faţă-n faţă speciile protejate cu nemuritoarele deşeuri din plastic.

 

„În Dobrogea, o ţestoasă trăieşte în jur de 90 de ani. O mască chirurgicală, în jur de 450 de ani”, stă scris pe unul din cele 11 afişe care sunt expuse, până pe 20 septembrie, în diferite puncte de pe litoralul românesc. „Campania are în centru o paralelă între durata medie de viață a animalelor și cea a deșeurilor”, spun reprezentanţii Asociaţiei Act for Tomorrow.

 

Punct de informare

Caravana de informare şi educare constă nu doar din expoziţia de afişe, ci şi dintr-un punct de informare, în care cei interesaţi pot afla mai multe despre poluarea apelor din România şi despre impactul asupra ecosistemelor.

Afişele ilustrează cele mai importante vieţuitoare din zonă – delfinul, sturionul, căluțul de mare, meduza, pelicanul, ţestoasa dobrogeană ş.a.m.d. –, puse față în față cu cele mai întâlnite deșeuri din ape (PET-uri, sticle, plase de pescuit, măşti).

„Educația reprezintă una dintre cele mai puternice arme pe care le avem la dispoziție pentru a accelera schimbările pe care ni le dorim în societate. Suntem convinși că românii își pot schimba atitudinea și comportamentul față de deșeuri, dacă devin conștienți că fiecare gest al lor poate avea consecințe pe termen lung”, punctează Andrei Coșuleanu, președintele Act for Tomorrow.

 

O prioritate europeană

Problema poluării apelor a devenit o prioritate pentru instituțiile europene. Reglementările adoptate în ultimii ani interzic în totalitate produsele din plastic de unică folosință pentru care există deja materiale alternative. „Noile reglementări obligă producătorii de anumite articole extrem de nocive mediului acvatic – de exemplu, ambalaje, filtre pentru produse din tutun, șervețele umede etc. –  de a acoperi costurile de gestionare a deșeurilor și de curățare”, arată reprezentanţii asociaţiei.

Cadrul de reglementare european stabilește şi obiective legate de colectare și reciclare.

 

 

1 milion de păsări marine mor în fiecare an doar din cauza deșeurilor de plastic, arată ONU şi Agenţia Europeană de Mediu.

Turiștii interesați pot să dea de urma caravanei de informare în următoarele locuri: Plaja Nomad, Năvodari (18-31 august), Plaja Eminescu, Mangalia (31 august-13 septembrie).

 

 

×