x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Carnea de miel, mai ieftină online decât în piețe

Carnea de miel, mai ieftină online decât în piețe

14 Apr 2020   •   10:44
Carnea de miel, mai ieftină online decât în piețe

Prețurile cărnii de miel oscilează, în aceste zile, între 21 și 29 de lei/kg în hipermarketuri și 20-25 de lei/kg (negociabil) în piețele agroalimentare, dar se găsesc oferte și sub 20 de lei/kg în mediul online. Prețul în viu nu trece de 12 lei/kg, dar în acest caz clientul trebuie să-și asigure transportul de la locul achiziției până acasă.

 

Potrivit datelor centralizate de Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine Ovine și Porcine (ACEBOP), prețul kilogramului de miel în viu este de 9-12 lei, iar kilogramul de carne se vinde în marile magazine cu prețuri mult mai ridicate - 23-27 de lei carnea de pe piața internă, respectiv până la 30 de lei în cazul sortimentelor din import.

În majoritatea pieţelor din ţară, carnea de miel costă în medie 20-25 de lei kilogramul, prețurile fiind similare celor de anul trecut. Oferte mai bune se găsesc pe Facebook și pe site-urile de comerț online, de unde doritorii pot cumpăra cu până la 10 lei mai ieftin kilogramul de carne de miel. În acest caz (achiziția online) însă, este mai dificil de controlat calitatea și prospețimea produsului, avertizează asociațiile de protecție a consumatorilor.

În hipermarketuri, prețul cărnii pornește de la 19-20 de lei pe kilogram pentru un sfert anterior de miel, urcă la 23-25 de lei pentru un kilogram de miel întreg și poate ajunge la 24-30 de lei pentru sfertul posterior plus organe.

 

Mielul din import costă dublu

 

Mieii crescuți în România sunt cei mai comercializați, dar asta nu înseamnă că nu găsim și carne din import. Prețurile la carnea adusă din Noua Zeelandă, Germania, Siria, Norvegia sau Turcia sunt duble, ajungând la 40-45 de lei kilogramul. Ciobanii spun că la export carnea românească de miel se vinde cu 10 lei kilogramul în viu.

La nivelul Uniunii Europene, prețul mielului de peste 13 kilograme a ajuns la 5,5 euro/kg în carcasă, în creștere cu aproape 10% față de cotațiile din luna martie.

Principalele state europene producătoare de carne de ovine sunt Marea Britanie, cu 14 milioane de capete abatorizate (28% din totalul UE), Spania, cu 10 milioane de capete (20%) și România, cu aproape 7 milioane capete abatorizate reprezentând 13% din totalul UE.

 

Prețurile la carcasă și organe în stare neprelucrată sunt comparabile cu ale drobului, fripturilor și altor semipreparate din carne de miel

 

 

×
Subiecte în articol: pret miel