x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cât îi va costa pe medici „dovada” că nu au COVID

Cât îi va costa pe medici „dovada” că nu au COVID

de Monica Cosac    |    05 Iul 2021   •   07:20
Cât îi va costa pe medici „dovada” că nu au COVID

Obligarea personalului medical nevaccinat anti-COVID să se testeze periodic pentru depistarea coronavirusului, pe propria cheltuială, i-a revoltat pe sindicaliștii din Sănătate. Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” acuză autoritățile că nu recunosc imunitatea dobândită de angajații din Sănătate în urma infectării cu SARS-CoV-2, chiar dacă este dovedită prin existența anticorpilor, și spun că utilizarea testării periodice este „o formă implicită de obligare la vaccinare”. „Vaccinarea trebuie utilizată pentru a obține imunitatea atunci când aceasta lipsește, nu pentru a înlătura dubiile autorităților sau a utiliza cu orice preț vaccinurile deja achiziționate”, subliniază „Solidaritatea Sanitară”.

 

Deși, în primul an al pandemiei de coronavirus, autoritățile nu au pus mare preț pe sănătatea personalului medical, foarte mulți angajați din Sănătate lucrând de multe ori fără a fi testați și fără echipament corespunzător, acum, când numărul persoanelor infectate a scăzut foarte mult, se introduce obligativitatea testării cadrelor medicale și a personalului auxiliar din unitățile medicale.

Test rapid din 3 în 3 zile

Conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), actualizată de specialiștii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) în data de 2 iulie 2021, personalul medico-sanitar și auxiliar asimptomatic, nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă și care nu a avut niciodată boală, se va testa prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR o dată la 7 zile. Aceeași frecvență a testărilor se aplică și în cazul angajaților care au trecut prin boală, dar la care au trecut mai mult de 180 zile de la data primului test pozitiv.

Testarea periodică „poate înceta dacă personalul face dovada vaccinării complete”, se arată în documentul publicat pe site-ul Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, unde se mai precizează că această testare se solicită în următoarele situații: „în condițiile în care rata cumulată a incidenței cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, din unitatea administrativ teritorială, raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 1,5; pentru unități sanitare care îngrijesc pacienți confirmați cu varianta Delta a SARS-CoV-2, indiferent de rata de incidență din unitatea administrativ teritorială”.

„Autoritățile confundă mijloacele cu scopurile”

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” atrag atenția că prevederile noii metodologii reprezintă un abuz. „Autoritățile confundă mijloacele cu scopurile: principalul scop al acestei categorii de demersuri epidemiologice îl constituie obținerea imunității împotriva SARS-CoV-2, vaccinarea fiind unul dintre mijloacele de atingere a acestui scop. Cu alte cuvinte, vaccinarea trebuie utilizată pentru a obține imunitatea atunci când aceasta lipsește, nu pentru a înlătura dubiile autorităților sau a utiliza cu orice preț vaccinurile deja achiziționate. Atunci când lucrătorii din Sănătate care au deja imunitate ajung să fie obligați de facto la a se vaccina, cum se întâmplă prin aceste măsuri anunțate de autorități, costurile derivate din limitele cunoașterii și riscurile aferente lor sunt plasate în sarcina lucrătorilor din Sănătate aflați în aceste situații”, se arată într-un comunicat al Federației.

Doar testul RT-PCR este luat în calcul, ca istoric medical

Una dintre erorile care demonstrează abuzul autorităților asupra lucrătorilor din Sănătate este faptul că nu este luată în calcul imunitatea dobândită natural, chiar dacă aceasta este dovedită prin testarea anticorpilor. Asta, în ciuda faptului că, în ultima vreme, atât premierul Florin Cîțu, cât și șeful campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, invocă tot mai des imunizarea colectivă și anticorpii românilor care au trecut prin boală, fără să apară în statisticile oficiale.

Practic, vor fi obligați să se testeze din 3 în 3 zile și cei care au trecut prin boală în ultimele 6 luni, dar din diverse motive (nu erau suficiente teste PCR, au făcut forme asimptomatice și nu se încadrau în definiția de caz, au avut doar test rapid pozitiv etc.) nu au făcut un test RT-PCR la momentul respectiv.

Discriminați față de alte sectoare

Mai mult, frecvența testării indicată de documentul INSP (la 3 zile pentru test rapid antigenic, respectiv 7 zile pentru test RT PCR) „nu are o justificare rațională/științifică”, mai spun sindicaliștii, iar prin faptul că angajații trebuie să suporte și costurile testării, practic, li se forțează mâna să se vaccineze. „În cazul lucrătorilor care au deja imunitate suntem deja în prezența unei flagrante încălcări a drepturilor omului”, subliniază sindicaliștii.

De asemenea, dacă această testare ar fi o soluție epidemiologică necesară, atunci ea ar trebui aplicată în mod obligatoriu în toate unitățile care desfășoară activități cu publicul, nu doar la cele sanitare.

Sindicaliștii mai spun, de asemenea, că aceste prevederi au ca scop, mai degrabă, „menținerea afacerilor privind testarea pe seama lucrătorilor din sectorul public de sănătate”.

 

Cheltuieli între 600 și 1.400 de lei lunar

Costul unui test RT-PCR variază între 220 și 350 de lei, iar la o frecvență de 4 teste pe lună, înseamnă, conform calculelor noastre, că fiecare angajat din Sănătate ar trebui să scoată lunar din buzunar până la 1.400 de lei, dacă alege acest tip de test ca „dovadă” pentru autorități că nu s-a infectat cu SARS-CoV-2. În cazul testelor rapide antigen, prețul variază între 60 și 100 de lei, însă ar fi necesare 10 astfel de „dovezi” lunar, ceea ce înseamnă o cheltuială de până la 1.000 de lei, la fiecare 30 de zile.

Conform estimărilor Federației „Solidaritatea Sanitară”, până acum doar circa 50% din lucrătorii din sectorul public sănătate sunt vaccinați, ceea ce înseamnă aproximativ 125.000 de oameni nevaccinați.

 

Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită tuturor instituțiilor statului să înceteze abuzurile asupra lucrătorilor din Sănătate care au dobândit imunitate în urma infectării cu SARS-CoV-2.

 

×