x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce costuri implică un proces de partaj?

Ce costuri implică un proces de partaj?

06 Noi 2018   •   05:51
Ce costuri implică un proces de partaj?

Căsătoria se doreşte a fi un legământ pe viaţă, însa lucrurile nu stau aşa întodeauna.

Multe cupluri unite prin căsătorie ajung să se separe la un moment dat. Datele arată că aproximativ 30% dintre cuplurile din ţara noastră ajung la divorţ.

Pentru că legislatia a diversificat modul prin care un cuplu se poate separa, divorţul pare, din perspectivă juridică, o simplă formalitate. Însă atunci când nu există înţelegere în ceea ce priveşte împărţirea bunurilor comune şi se ajunge la partaj, lucrurile se complică.

Partajul (împărţirea bunurilor comune din căsătorie) este un proces ce poate fi soluţionat într-un mod lipsit de eforturi phisice şi materiale însemnate, dar poate deveni unul dintre cele mai complicate procese din domeniul civil. Iar costurile unui proces de divorţ ce implică partajul cântăresc şi ele destul de mult în această ecuaţie.

În cazul în care părţile se înţeleg cu privire la realizarea împărţirii, ele vor urma calea cea mai elegantă şi lipsită de complicaţii. Lipsa acordului mutual privind împărţirea bunurilor aduce o serie de complicaţii, modul de împărţire urmând a fi stabilit de către instanţă.

Până acum câțiva ani în urmă, Legea 146/1997, a taxelor de timbru, prevedea ca, în cazul unui partaj de bunuri comune între doi foști (sau actuali) soți, taxa de timbru datorată statului era de 19 lei iar la partajul succesoral taxa era în cuantum de 57 lei.

În schimb, prin modificările apărute, noile taxe la partaje ajung........

Află mai mult despre taxele pentru partaj

×