x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ciuhodaru: „Vom avea această tulpină mai repede decât ne imaginăm”

Ciuhodaru: „Vom avea această tulpină mai repede decât ne imaginăm”

de Monica Cosac    |    22 Dec 2020   •   08:37
Ciuhodaru: „Vom avea această tulpină mai repede decât ne imaginăm”

Noua mutație a coronavirusului detectată în Marea Britanie a pus în alertă autoritățile din toată Europa. Analizele preliminare efectuate până în prezent arată că noua tulpină este mult „mai transmisibilă” în comparaţie cu tulpinile existente, însă deocamdată nu există dovezi suficiente cu privire la severitatea acesteia, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Noua tulpină de SARS-CoV-2 va ajunge în România „mai repede decât ne imaginăm”, avertizează dr. Tudor Ciuhodaru, care punctează câteva lucruri pe care este bine să le știm despre această mutație a virusului.

Doctorul Tudor Ciuhodaru, unul dintre primii medici care, la începutul lunii ianuarie 2020, atrăgeau atenția asupra riscului foarte ridicat de pandemie pe care îl reprezenta coronavirusul descoperit în China, spune că „suntem condamnați” pentru că „nu testăm extins”. „Vom avea și noi această tulpină mai repede decât ne imaginăm. Noua tulpină a ajuns deja în Italia. Pacientul s-a întors zilele trecute din Marea Britanie cu un avion ce a aterizat la aeroportul Fiumicino și a fost depistat pozitiv cu noua varianta găsită în ultimele săptămâni în Marea Britanie”, scrie Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook, precizând că, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă și a măsurilor luate imediat de multe state europene, în România se fac din ce în ce mai puține teste pentru depistarea COVID-19.

Situația, și mai gravă după Revelion

„Paradoxal, cu toate aceste semnale de alarmă, numărul testelor este în scădere în România, evident și numărul persoanelor depistate, dar secţiile ATI din reţeaua COVID sunt pline până la refuz cu cazuri grave. S-a ajuns ca, în câteva minute, un pat liber la ATI să fie ocupat (...) După Revelion, situația va deveni și mai gravă, pentru că secţiile ATI se vor goli de medicii rezidenţi”, ale căror contracte de angajare expiră pe 31 decembrie, avertizează medicul ieșean. Specialiștii se așteptau ca virusul să evolueze, dar orice modificare a sa este ținută sub observație pentru a înţelege riscul potenţial al fiecărei mutații. „Se crede că această variantă este cu 70% mai contagioasă pentru că a suferit mai multe mutaţii în proteina matricială, prin modificări la nivel genetic (lipsesc doi aminoacizi) ceea ce ar explica răspândirea mai rapidă a virusului. (...) O nouă mutație nu înseamnă însă că vaccinurile abia apărute nu mai sunt funcționale. Toate aceste noi vaccinuri sunt concepute pentru a coda proteina Spike (n.r. – proteina cu țepi, pe care coronavirusul SARS-CoV-2 o folosește pentru a infecta celulele umane), astfel încât sistemul imunitar al oamenilor să fie stimulat corespunzător indiferent de mutații”, mai spune Tudor Ciuhodaru, adăugând că „până una, alta, testarea extinsă gratuită (pe care o tot propun, dar nu aude nimeni) rămâne singura opțiune sănătoasă”. La începutul acestei săptămâni fuseseră deja identificate peste 1.000 de persoane infectate cu noua variantă de coronavirus.

ECDC: Statele UE să ia măsuri prompte

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) nu a exclus posibilitatea ca această nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2 să circule deja în afara Marii Britanii şi a cerut autorităților din statele membre ale UE să ia măsuri prompte, în special să identifice rapid şi să izoleze persoanele venite din zonele afectate şi contacții lor şi să intensifice testarea.

Specialiștii ECDC estimează că noua tulpină a SARS-CoV-2 are un potenţial de creștere a ratei de reproducere (R) cu 0,4 și o transmisibilitate cu 70% mai mare, în comparaţie cu celelalte tulpini

12.700 de mutații au fost identificate într-un studiu efectuat în 99 de țări pe 46.000 de persoane, însă aceste mutații de până acum nu au făcut ca virusul să se răspândească mai rapid.

×
Subiecte în articol: tudor ciuhodaru