x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Consiliere de pandemie pentru părinţi şi copii

Consiliere de pandemie pentru părinţi şi copii

de L.Budin    |    08 Apr 2020   •   10:47
Consiliere de pandemie pentru părinţi şi copii

Izolarea socială, închiderea şcolilor, pierderea locului de muncă, scăderea venitului familiei sau scenariile negative cu privire la viitor cresc nivelul de anxietate, atât al părinţilor, cât şi al copiilor.

Psihologii diverselor asociaţii şi fundaţii oferă consiliere gratuită celor afectaţi emoţional.

 

Printre problemele generate de pandemie şi identificate de psihologii Fundaţiei World Vision România se numără epuizarea părinţilor, dificultăţi în motivarea copilului ca să-şi facă temele, greutăţi în gestionarea relaţiilor dintre fraţi. Majoritatea adulţilor trec prin stări de îngrijorare, anxietate, teamă. Din cauză că sunt nevoiți să stea în casă, cei mici se plictisesc şi sunt foarte agitaţi.

 

Cei mici, mai expuşi violenţei

Unul dintre programele desfăşurate de World Vision România în comunităţile rurale este Şcoala părinţilor, care îi ajută pe aceştia să depășească anumite situații dificile întâmpinate în creșterea și educarea copiilor. În contextul pandemiei, toate activităţile desfăşurate în cadrul programului se desfăşoară online, pe diverse paltforme de comunicare. „Le trimit părinţilor constant materiale digitale care să îi ajute să comunice mai bine cu copiii lor”, spune Mina Popescu, psiholog World Vision. „Le pun şi întrebări şi îi rog să-mi transmită gândurile lor. Majoritatea răspund şi îmi dau feedback. Cu cei care au probleme mai grave şi au nevoie de mai mult ajutor, facem consiliere individuală sau de familie, separat de grup”.

 

Tensiune în cămine

În această perioadă plină de restricţii, creşte riscul de expunere a copiilor la violenţa fizică sau verbală, spun cei de la World Vision. Psihologii fundaţiei continuă, online sau la telefon, programele de consiliere cu copiii sau cu părinţii din mediul rural.

Pe măsură ce dificultățile economice se vor accentua, greutățile și lipsurile vor genera și mai multă tensiune în cămine, deci mai multe prilejuri pentru un comportament abuziv, spun, la rândul lor, cei de la asociaţia ANAIS. Ei vin în sprijinul victimelor cu diverse sfaturi practice sau de natură juridică, reunite pe platforma izoleazaviolenta.ro

900 de copii şi părinţi din mediul rural au primit consiliere de la World Vision, în ultimele 3 săptămâni.

Persoanele care au nevoie de ajutor psihologic pot scrie pe adresa de e-mail rom_office@wvi.org.

 

Pe timp de pandemie, există riscul amplificării atât a problemele emoţionale (iritabilitate, anxietate, mânie), a celor comportamentale (impulsivitate, agresivitate), cât şi a tulburărilor cognitive (dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie).

 

×