x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Copiii de nevaccinați, lăsați „orfani” la serbare

Copiii de nevaccinați, lăsați „orfani” la serbare

de Mariana Zaharia    |    14 Iun 2021   •   07:20
Copiii de nevaccinați, lăsați „orfani” la serbare

Vaccinați și nevaccinați, măsuri diferite, reguli distincte și o țară împărțită în două. Peste tot sunt oameni care au ajuns să se certe de la ser. La Galați, mulți părinți s-au revoltat că nu au putut intra la serbările copiilor pentru că nu erau vaccinați. Un medic a povestit cum unei tinere i s-a arătat obrazul la un curs pentru că nu era imunizată. Fără să întrebe cineva dacă are și vreun motiv pentru care nu a fost vaccinată.

 

Mai mulți părinți din Galați au cerut ajutorul presei ca să își arate revolta față de măsurile decise la organizarea serbărilor. Cei vaccinați au acces, cei neimunizați, nu. Partea cea mai grea este să le explice copiilor că nu pot intra, lucru extrem de dificil, mai ales la cei de grădiniță care își vor căuta cu privirea mama sau tatăl în sală.

Este și cazul Lăcrămioarei Bălan. Femeia locuiește în comuna Șendreni, județul Galați și are o fetiță în vârstă de 6 ani care termină grădinița. Mamei i-a fost refuzat accesul la serbare pentru că nu este vaccinată, deci automat nu are adeverință de vaccinare. Nu s-a imunizat pentru că a trecut prin boală. Atunci, autoritățile i-au spus că ar fi posibil să intre cu o hârtie care să demonstreze asta. „Nu am analiză de anticorpi, dar am avut boala și aș vrea să mă duc cu rezultatul testului făcut atunci, să se vadă că a fost pozitiv și că nu au trecut 90 de zile de atunci. Nu am nici un alt test care să dovedească faptul că sunt negativă la acest moment pentru că nu m-am retestat. Din toată grupa de 22 de copii, doar doi părinți am ieșit să spunem ce ne doare. Mi se pare o măsură revoltătoare. Gândiți-vă că unii vor avea mama, un bunic, o rudă și alți copii, nu. Și mai revoltător de atât și dezamăgitor mi se pare că mulți părinți au tăcut. Serbarea a fost organizată în așa fel încât o oră să fie o activitate la interior și apoi să se iasă în curtea grădiniței. Asta dacă nu plouă. La grupa mijlocie, acești copii erau în pandemie și nu a fost serbare. Acum, la finalul grupei mari, nu suntem primiți”, spune mama.

 

Asistenta, la ușă la orice eveniment

Și nu doar la grădiniță sunt probleme, ci și la clase mari. Șefa Inspectoratului Școlar Galați, Gina Brânzan, ne-a spus că au avut incidente și la o clasă de liceu, acolo unde părinții unui elev nu au putut participa la festivitatea de absolvire pentru că nu erau imunizați.

„A fost chiar o situație tensionată, cauzată de faptul că părinții nu aveau certificat. Au fost sesizări verbale și în alte situații, dar este o hotărâre de Guvern, nu avem ce discuta, trebuie să o aplicăm. Decizia se referă doar la însoțitori, nu la elevi sau la cadre didactice. Un asistent medical trebuie să verifice la intrare adeverințele de vaccinare sau testele antigen, dar să fie certificate”, spune Gina Brânzan.

 

Se întâmplă peste tot

Situația nu este doar la școli, ci chiar și la seminarii, la cursuri. Un doctor a povestit cum, la un curs, unei colege i s-a spus că toată lumea trebuie să poarte mască din cauza ei. Era nevaccinată, dar organizatorii nu au întrebat-o dacă are vreun motiv.

„Sunt provaccinare și cred că singura soluție de a ieși din pandemie este să ne vaccinăm, dar nu sunt de acord cu discriminarea. Nu sunt de acord să judeci un om fără să afli motivele lui, să fie tras la răspundere că de ce nu a făcut-o până acum. Poate că a  trecut prin boală, poate are contraindicații la vaccin, poate a avut parte de experiențe neplăcute. Este mai bine să nu judecăm înainte de a afla motivul. Cel mai bine ar fi să încurajăm și să o facem într-un mod plăcut. Mi-am amintit atunci că am trecut și eu printr-un moment asemănător. Aveam un zbor din Budapesta, iar toți ceilalți din autocar trebuiau să aștepte mai mult din cauza mea pentru că nu eram cetățean român”, a povestit Amin Zahra.

 

La nunți și botezuri nu e nimeni verificat. Am întrebat mai mulți oameni care au fost la evenimente dacă a venit cineva să le ceară adeverințe și ne-au spus că nu s-a întâmplat.

×