x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum să împodobești bradul de Crăciun

Cum să împodobești bradul de Crăciun

04 Dec 2019   •   20:30
Cum să împodobești bradul de Crăciun

Cea mai frumoasă sărbătoare a anului, Crăciunul, este așteptată cu nerăbdare de copii și oameni mari. Nașterea Mântuitorului este prilej de bucurie, mâncăruri alese și cadouri.

Cu siguranță că și împodobirea bradului se supune tendințelor modei, dar, dacă nu vrei să faci cheltuieli prea mari, este recomandat să te rezumi la globulețe colorate, luminițe și beteală.

Alege un brad bogat, cu multe crengi. După ce l-ai montat, înainte de globulețe și alte decorațiuni, aranjează instalația luminoasă. Întrucât beculețele sunt prinse de fire, acestea se vor încurca printre celelalte ornamente dacă le vei așeza la sfârșit. Începe de la baza pomului, astfel încât să înconjori bradul uniform.

Dacă vei alege luminițe mai sofisticate, atunci vei folosi mai puține ornamente, altfel bradul va fi prea încărcat. Dacă, în schimb, optezi pentru beculețe minimaliste, vei putea să te joci în voie cu globulețele.

Înainte de a merge la cumpărturi, decide asupra culorilor ornamentelor. Acestea pot reprezenta astăzi orice. De la flori, îngerași, animale la mărgele și păpuși. Modelele sunt numeroase și tentante. Așază obiectele în funcție de mărime, începând cu cele de dimensiuni mai mari.  

Ultima care se pune în brad este beteala. Are diverse forme și culori, cu siguranță ai de unde alege, dar evită să le amesteci. Tradițional beteala era argintie, însă acum îți poți îndeplini orice dorință. Este însă bine să nu exagerezi și să te decizi pentru o singură culoare și formă.

Poți pune suportul de brad într-o cutie strălucitoare, îl poți înfășura în beteală ori îl poți ascunde în spatele cadourilor.

Tradiții

Deși azi vedem brazi împodobiți peste tot cu mult înainte, mai ales în magazine și mall-uri, tradiția spune că acest lucru ar trebui să se întâmple de fapt pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. În vârful bradului se află o stea, simbolul din povestea celor trei magi care au prevestit nașterea lui Iisus Hristos, într-o iesle din Bethleem. Cu toate astea, steaua poate fi acum înlocuită de un îngeraș sau de o floare.

×