x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Excursie civică pentru salvarea liniei Oraviţa-Anina

Excursie civică pentru salvarea liniei Oraviţa-Anina

de L. Budin    |    11 Dec 2019   •   09:47
Excursie civică pentru salvarea liniei Oraviţa-Anina

Calea ferată Oraviţa-Anina face parte din comorile Banatului Montan. Când oamenii locului au aflat că traseul feroviar urmează se închidă de la 15 decembrie, au făcut singurul lucru care se mai putea face: au cumpărat toate biletele, s-au suit în vagoane şi, cu cântec, colinde şi răchie caldă, au purces într-o călătorie fără precedent.

 

Inima bănăţenilor bate în ritmul roţilor de tren. Traseul Oraviţa-Anina, săpat în stâncă de mâna omului, se înşurubează prin munte şi sfidează hăul, peste maiestuoasele viaducte. Linia montană, prima din România - supranumită Semmeringul Bănăţean, pentru că se aseamănă cu calea ferată Semmering, din Austria - a fost inaugurată la 15 decembrie 1863. Tot la 15 decembrie, anul acesta, urma să fie închisă definitiv, pe motiv că ar fi nerentabilă. Oamenii s-au revoltat, au semnat petiţii, s-au întâlnit cu oficialităţi - fără niciun rezultat.

 

Mobilizare generală

„Acum zece zile, a avut loc o masă rotundă pe această temă, la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa”, îşi aminteşte Liliana Gherle, de profesie consilier juridic, implicată în numeroase acţiuni de voluntariat. „S-au prezentat oameni de cultură, profesori, asociaţii... Eu am trăit în Anina 20 de ani, soţul meu e de-acolo, copiii au crescut acolo. La întâlnire, toată lumea zicea că să vedem, să mai aşteptăm, iar eu m-am ridicat în picioare şi am explodat: oameni buni, haidaţi (sic!) să facem ceva! Haidaţi să arătăm că se poate face turism, că linia aceea poate fie folosită!”

După aceea, lucrurile s-au mişcat rapid. S-a sunat mobilizarea pe Facebook, la radio, la telefon, s-au arvunit autocare şi microbuze, s-a vorbit la CFR pentru suplimentarea trenului cu un al treilea vagon, cu Poliţia de frontieră, ca să-şi trimită corul, cu un bucătar, care să pună de-un ceaun mare cu gulaş... Pentru cheltuieli, fiecare participant a dat în jur de 50 de lei, restul fiind acoperit din buznarul celor care şi-au asumat organizarea. Iar duminică, 8 decembrie, la ora 9.00, s-a dat startul ineditei excursii.

 

Toţi au pus umărul

În ziua Z, autocarele înţesate au plecat din Reşiţa spre Oraviţa. Acolo, li s-au alăturat cei veniţi pe cont propriu din Braşov, Timişoara şi din alte localităţi. „Pe tren, estimez că am fost undeva la 280 de persoane, iar în Gara Anina cred că am sărit de 400”, spune Liliana Gherle. În vagoanele fabricate în perioada interbelică, oamenii au stat care pe banchetele din lemn, care în picioare. Unii au cântat la chitară, alţii au ascultat colindele interpretate de Corul Poliţiei de Frontieră Oraviţa. În timp ce peisajele defilau cu încetinitorul la fereastră, călătorii s-au omenit cu răchie caldă, vin fiert, apă sau suc. Politicienii locali au lăsat morga oficială şi au fraternizat cu petrecăreţii. În gară la Anina, călătorii flămânzi au fost întâmpinaţi cu gogoşi fierbinţi, cu papricaş de porc şi mămăligă. În mijlocul veseliei, cineva a anunţat vestea: CFR a promis că, cel puţin un an, mersul trenurilor pe linia Oraviţa-Anina nu se va schimba.

 

Turismul, o gură de aer

„Trenul merge mai departe, dar numai un an”, spune cu tristeţe Liliana Gherle. „Sper că oamenii de acolo, de sus, de la guvern, de la Parlament, indiferent - nu mă pricep la căi ferate, ca să spun cine e for decizional - , sper ca oamenii ăia să decidă odată şi să spună concret ce vor face cu linia Oraviţa-Anina”. Liliana crede că linia ar putea fi exploatată în scop turistic, lucru de care ambele localităţi ar beneficia ca de-o gură proaspătă de aer. „Dacă Primăria Oraviţa, Primăria Anina şi CFR-ul ar angaja fiecare un singur om, bine plătit, ca să meargă din oraş în oraş, la instituţii, în şcoli, să discute, să organizeze... cred că într-un an ar găsi banii ca să refacem infrastructura liniei”. Femeia e convinsă că, atunci când fiecare pune umărul, lucrurile pot să reintre în matca lor.

 

13,9 lei costă biletul unei călătorii de două ore pe linia-monument istoric Oraviţa-Anina.

 

O situație similară își așteaptă rezolvarea pe traseul Târgoviște-Pietroșița – mai exact, între Fieni și Pietroșița, unde după 15 decembrie nu vor mai circula trenurile CFR Călători și Transferoviar Călători. Cele două companii primesc subvenții de la stat tocmai pentru a menține rutele cu număr redus de pasageri.

 

Credit foto: facebook Liliana Gherle, www.oravita-anina.eu

×
Subiecte în articol: Oraviţa-Anina