x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Grevă la terase, cluburi și restaurante

Grevă la terase, cluburi și restaurante

de Diana Scarlat    |    19 Aug 2020   •   10:58
Grevă la terase, cluburi și restaurante

Organizația patronală HORA protestează astăzi, timp de o oră, prin suspendarea activității reprezentanților sectorului HoReCa. Nemulțumirile sunt legate de menținerea restricțiilor în acest domeniu, ceea ce va însemna pentru mulți falimentul dacă nu se vor lua, în scurt timp, alte decizii. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) nu participă la protest, dar cere în continuare Guvernului să permită activitatea restaurantelor în spațiile interioare și să găsească o metodă de a deconta cheltuielile pe care fiecare le-a făcut pentru combaterea răspândirii SARS-CoV-2. 

 

Deși nu au aceeași viziune și nu protestează împreună, cele două asociații patronale arată că Guvernul nu a luat în considerare solicitările lor, în vederea redresării economice. „La protest vor participa atât angajații, cât și partenerii industriei. Recurgem la această soluție deoarece numeroasele apeluri făcute de HORA la adresa Guvernului au rămas fără răspuns, iar responsabilitatea pe care o avem față de angajații noștri nu ne poate lăsa nepăsători”, anunță reprezentanții organizației patronale respective. Aceștia subliniază faptul că, înainte de criza COVID-19, în industria ospitalității activau 40.000 de societăți comerciale cu capital 100% românesc, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro, cu circa 400.000 de angajați, reprezentând 10% din numărul total al angajaților care activează în sectorul privat. 

 

Se cere deschiderea restaurantelor


Fără a participa la protestul organizat de HORA, FPTR, din care fac parte foarte multe hoteluri și restaurante din România, cere Guvernului măsuri imediate pentru relansarea economică. „Nu trebuie să facem confuzia între terasele și restaurantele care au respectat cu strictețe măsurile de prevenire a răspândirii viruslui și cluburile în care s-au aplicat amenzi”, a declarat, pentru Jurnalul, Nicolae Istrate, vicepreședinte FPTR. „Noi cerem Guvernului să deconteze cheltuielile enorme pe care toți le-am avut, în această perioadă, pentru a asigura condițiile impuse prin lege. Al doilea lucru extrem de important este să se permită repornirea activității în sălile interioare ale restaurantelor, pentru a salva industria ospitalității”.


„Restaurantele trebuie să-și reia activitatea de servire în interior. Membrii Guvernului trebuie să se gândească la lunile de toamnă și de iarnă, când la terase clienții ar fi mai expuși la îmbolnăvire, mai ales cei care fac tratamente balneo, din cauza temperaturilor scăzute”. 
Nicolae Istrate, vicepreședinte FPTR
 

×