x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Guvernul face rost de bani din cerşit

Guvernul face rost de bani din cerşit

de Diana Scarlat    |    13 Sep 2017   •   14:21
Guvernul face rost de bani din cerşit
Sursa foto: walencienne/Getty Images/iStockphoto

Statul vrea să-i impoziteze pe românii care muncesc la negru în străinătate, dar şi pe hoţi, cerşetori, pe prostituate şi pe proxe­neţi. Până când va reuşi Fiscul să meargă pe urmele tuturor, pentru a depista eventualele câştiguri nedeclarate, o Ordonanţă de Guvern intrată în vigoare săptămâna trecută introduce o amendă pentru nedeclararea veniturilor. Doar din amenzi, la buget s-ar putea câştiga cel puţin 100 de milioane de lei de la cerşetori, sclavii sechestraţi la locul de muncă şi femeile abuzate, care nu vor reuşi să-şi completeze formularele la timp.

Românii din diaspora sunt revoltaţi de Ordonanţa de Guvern nr. 30, din 3 septembrie 2017, respingând modificările pe care această OG le aduce Codului Fiscal. Până când va reuşi Fiscul să meargă pe urmele tuturor, pentru a depista eventualele tranzacţii bancare pe care să le impoziteze, noua Ordonanţă introduce amenda între 50 şi 100 de lei pentru cei care nu ajung să completeze formularul obliga­toriu de declaraţie fiscală anuală. Statul nu are o situaţie exactă a migraţiei, dar ultimele statistici arată că pleacă definitiv din ţară circa 15 români în fiecare oră, iar din calculele neoficiale ale orga­nizaţiilor românilor din diaspora reiese că sunt peste cinci milioane de conaţionali deja stabiliţi în alte ţări ale lumii, cu sau fără rezi­denţă fiscală acolo. Dintre aceştia, peste două milioane fie nu au loc de muncă, fie muncesc la negru sau cerşesc. Mulţi dintre ei nici măcar nu ar fi în stare să depună la timp declaraţiile, pentru că trăiesc pe stradă sau sunt sechestraţi, iar astfel ar putea fi amendaţi, prin noua Ordonanţă. Dacă două milioane de români din străinătate ar primi amenda minimă de 50 de lei pentru lipsa declaraţiei fiscale, statul ar câştiga 100 de milioane de lei de la cei mai amărâţi cetăţeni. Amenda introdusă prin Ordo­nanţa 30 seamănă foarte mult cu propunerea de anul trecut a fostului secretar de stat de la Ministerul Finanţelor, Gabriel Biriş, din Guvernul Cioloş, care susţinea că nimeni nu poate trăi mai mult de şase luni fără să aibă venituri, deci ar trebui să se introducă un impozit forfetar. Acel impozit nu s-a introdus, însă actualele amenzi ar putea ţine loc de taxă forfetară.

Vânătoarea transferurilor de bani

Dacă nu vor putea să-şi justi­fice veniturile şi banii primiţi prin diverse tranzacţii, indife­rent de suma tranzacţionată şi chiar dacă nu au un acoperiş deasupra capului, asigurare medicală sau bani pentru hrana zilnică, românii din diaspora vor fi impozitaţi şi amendaţi de Fisc. „Sunt foarte mulţi români care nu obţin rezidenţă fiscală în altă ţară, dar nici nu se întorc în România, pentru că speră să găsească un loc de muncă. Sunt oameni sechestraţi şi chinuiţi pe câmp, bătuţi, abuzaţi, care nu vor avea cum să se ducă să depună formularul la Fisc, deci vor fi automat amendaţi. Sunt peste un milion de români doar în Italia care trăiesc la limita subzistenţei, sunt oameni care trăiesc din cerşit sau îşi exploatează sexual copiii şi primesc bani prin serviciile speciale, sunt oameni care muncesc până la epuizare pe tarlale, la negru, cu speranţa că vor găsi într-o zi un loc de muncă, iar prostituate sunt peste 500.000 doar în Italia, din date neoficiale, pentru că statul român nu a ştiut niciodată care e situaţia reală a cetăţenilor pe care ar trebui să-i protejeze. În loc să găsească o soluţie pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, statul vine acum cu măsuri suplimentare de impozi­tare care-i vor afecta pe cei mai năpăstuiţi de soartă”, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, Carmen Luminiţa Andrei, preşedintele CAPIMED România.

Război în presa din străinătate

Presa din străinătate şi cea românească din diaspora au început deja o campanie pentru a cere Guvernului să revină asupra OG 30/2017. „Am venit în Italia acum doi ani și împart casa cu un prieten care locuiește la etaj. Ocazional, unii oameni îmi mai dau câte ceva. Haine, încălțăminte, lenjerie. Pentru mâncare mă duc la Caritas, în schimb. Am venit aici pentru că nu există de muncă în țara mea și viața este foarte dificilă. Aici, din cerșit adun între 15 și 20 de euro în fiecare zi, de la 7 dimineața până pe la amiază. Și o dată pe săptămână trimit 30-40 de euro copiilor mei”, este mărturia unui român care trăieşte în Italia, publicată imediat după intrarea în vigoare a OG 30/2017, de ziarul italian Tuscia Web şi preluată de publicaţia românească Rota­lianul. Românii din diaspora atrag atenţia asupra faptului că sute de mii de amărâţi care trimit în ţară banii obţinuţi din cerşit vor fi impozitaţi şi amendaţi de Fisc.

 

1.131.839 de români locuiau numai în Italia, potrivit unui recensământ realizat de fundaţia italiană Caritas Migrantes, în 2014. Dintre aceştia, 767.047 apăreau în registre cu cel puţin un loc de muncă legal avut în perioada de şedere.

 

Cea mai bună colaborare între guverne din partide rivale

Impozitarea şi amendarea românilor din diaspora a fost unul dintre obiectivele ultimelor trei guverne, începând cu noul Cod Fiscal, conceput de fostul Guvern Ponta, continuând cu Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1.099/2016, din timpul guvernării Cioloş, iar lovitura finală a fost dată de actualul Guvern, prin OG nr. 30/2017, intrată în vigoare pe 3 septembrie. Aparent, modificările aduse de OG 30 ar trebui să reducă munca la negru, dar realitatea este cu totul alta.

×
Subiecte în articol: cersit