x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Hârtiile „urgente” scurtează consultul bolnavilor

Hârtiile „urgente” scurtează consultul bolnavilor

de Mariana Zaharia    |    09 Oct 2020   •   10:22
Hârtiile „urgente” scurtează consultul bolnavilor

Adeverințele de tot felul nu sunt urgențe medicale – un medic de familie îi roagă pe români să înțeleagă acest lucru. Apelul doctoriţei Mihaela Gheorghiu din Capitală a făcut înconjurul internetului și a fost distribuit de colegi care se confruntă cu aceeași problemă. În condiţiile în care trebuie să elibereze tot felul de hârtii, medicii de familie au mai puţin timp pentru a-i consulta pe bolnavii care au nevoie cu adevărat de ajutor.
 

 

Pentru a înțelege apelul medicului de familie, o colegă de breaslă ne-a explicat cum funcționează sistemul. Așa am aflat că fiecare doctor are un număr limitat de consultații pe care le poate face zilnic. În contextul actual, medicii de familie joacă un rol important în gestionarea pandemiei, pentru că ar trebui să fie primele persoane la care ajung cei care dezvoltă simptome ale bolii.

 

De permis, de examene

Societatea Națională de Medicina Familie a lansat un apel, prin care îi îndeamnă pe oameni să nu meargă la cabinete sau direct la spitale cu mijloacele de transport în comun dacă au febră, dureri musculare, simptome respiratorii sau dacă au avut contact cu persoane infectate, ci mai întâi să sune medicul de familie. Cu ce încurcă adeverințele cerute repede, explică chiar medicul Mihaela Gheorghiu, în mesajul difuzat pe Facebook: „Există o pandemie mai mult în orb, pentru că nu își permite toată lumea un test care costă aproximativ 400 de lei. În pragul virozelor de tot felul, care ne vor băga pe toți în ceață vizavi de temutul COVID, cu pacienții cronici care uneori devin decompensați și, cum la spital nu se pot trata, ajung în ambulator, cu o perioadă de vaccinare antigripală, ei bine, precum fluturașul din poezia lui Topârceanu, cel care sfida hărmălaia, se cer tot felul de adeverințe, de sport, de permis, de examene, de doctorate, de muncă – și toate sunt urgențe. Din punct de vedere profesional, eu am o altă definiție a urgențelor”.

 

Cu programare

Părerea este susținută și de președintele Asociației Medicilor de familie din Argeș, Mariana Boșneag, care spune că ideal ar fi ca oamenii să facă programare pentru orice fel de adeverințe și să se aştepte la un termen de câteva zile în care să le primească.

„Dacă eu pot face azi 20 de consultații și vine cineva că are nevoie urgentă de adeverință, ocup un loc în care eu aș putea vedea un pacient, aș putea elibera o rețetă. De aceea, și eu și colegii mei apelăm la un artificiu și îi rugăm pe cei din liste să ne sune dacă au nevoie de astfel de hârtii și să ne dea un termen de câteva zile ca să le eliberăm, atunci când nu am încurca un bolnav. Nu funcționează mereu, așa e omul, totul e urgent. Fiecare dintre noi își păstrează zilnic câteva locuri libere, dar acelea sunt, de exemplu, pentru a consulta copii”, explică medicul.

 

Adeverințele de orice fel se plătesc de către cel care le solicită, pentru că nu intră în categoria serviciilor decontate de Casele de asigurări de sănătate.

 

 

Medicii de familie spun că este nevoie ca oamenii să înțeleagă că suntem în pandemie și să facă programări pentru ceea ce nu este cu adevărat urgent. Intervalele libere în programul doctorilor sunt, în special, pentru consultaţiile copiilor. 

 

×