x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Inconștiență: Petrecere cu 60 de participanți, „spartă” de polițiști!

Inconștiență: Petrecere cu 60 de participanți, „spartă” de polițiști!

20 Iun 2020   •   12:20
Inconștiență: Petrecere cu 60 de participanți, „spartă” de polițiști!
Sursa foto: Foto: observator.tv

O petrecere la care participau 60 de persoane, care nu respectau regulile de distanțare fizică, a fost întreruptă, sâmbătă dimineața, de polițiștii din Galați. Organizatorul a fost amendat cu 3.000 de lei.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii s-au sesizat, după ce imagini de la petrecere au apărut pe rețelele de socializare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe malul râului Siret, în zona cunoscută sub numele „satul pescăresc”, unde au depistat, pe un teren privat, o peterecere la care participau peste 60 de persoane.

Conform polițiștilor, participanții nu respectau normele de distanțare fizică.

Organizatorul petrecerii a fost amendat cu 3.000 de lei, iar celorlalți participanți li s-a recomandat să părăsească zona.

„A fost identificat organizatorul petrecerii, un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Galați, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind desfășurarea unui eveniment privat în aer liber. Toate persoanele aflate la fața locului s-au conformat recomandărilor polițiștilor, părăsind zona”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: petrecere sparta de politisti