Istorie de recuperat: arhiva „Foto Sárdi”

O colecţie unică, semnată Sárdi Elemér – fotograful interbelic al VIP-urilor clujene şi al femeilor frumoase –, aşteaptă să fie salvată. Cele 4.000 de clișee pe sticlă, acetat de celuloză și celuloid, descoperite din întâmplare, au imortalizat nu doar zâmbetele mondene ale vremii. Arhiva păstrează memoria comunităţii evreieşti – chipuri şi nume ale victimelor Holocaustului. 

„Salvăm arhiva «Foto Sárdi»” este apelul lansat de Arhiva de Fotografie, un proiect al Asociaţiei Renascendis. Asociaţia respectivă a reuşit să ia în custodie colecţia fotografului clujean, cu promisiunea că o va răscumpăra. Clişeele zăceau în lădiţe de banane, în garaj, până să fie descoperite la un târg de vechituri. După negocieri îndelungate cu anticarul care le vindea, în martie 2020, fix o cu o zi înaintea decretării stării de urgenţă, arhiva a intrat în gestiunea asociaţiei. 

Un atelier celebru

Fondul fotografic care trebuie achiziţionat are nu doar o valoare istorică şi documentară inestimabilă, ci şi o certă valoare artistică, spune Radu Bârlă, preşedintele Asociaţiei Renascendis. „În prezent, numele «Foto Sárdi» poate că nu mai spune mare lucru, dar între anii 1935 – 1948 era cel mai căutat atelier fotografic din Cluj”, adaugă el. 

Sárdi Elemér (1908 – 1981) făcea portretele vedetelor, artiștilor și personalităților culturale din epocă. Se autointitula „fotograful femeilor frumoase” – „A Szépasszonyok fényképészete”. Imaginile glamour, tip Hollywood, erau apreciate atât în Cluj, cât şi în Budapesta. 

Radiografie a societăţii

Cu câteva excepții, materialul păstrat reprezintă numai producții de studio. Chipurile de maghiari, de evrei, de români alcătuiesc o radiografie a societăţii clujene de altădată. „Materialul surprinde bine și perioada 1940 – 1944, după Arbitrajul de la Viena, când Transilvania de Nord redevine teritoriu al Ungariei”, se spune pe platforma Arhiva de Fotografie. „O perioadă controversată (...) căreia nu i-ar strica să fie văzută dintr-o perspectivă proaspătă”. 

O moştenire uitată

În perioada comunistă, atelierul lui Sárdi a intrat sub umbrela cooperativei de profil – şi într-un con de umbră. După moartea artistului, clişeele au fost moştenite de văduvă, care le-a revândut unui anticar, cu tot cu echipamentul de studio. 

O parte din clişee s-au risipit, fiind date la bucată. Altele, circa 100, au fost păstrate chiar de anticarul cu pricina. Cu anii, munca lui Sárdi a căzut în uitare.

Chipurile au nume

„În România (...) putem număra pe degetele de la o mână cazurile fericite în care s-au păstrat integral sau măcar parțial, într-un procent semnificativ, clișotecile atelierelor fotografice”, se spune pe platforma Arhiva de Fotografie. „Arhiva «Foto Sárdi» este un caz și mai rar. Cu excepția a 30 din cele 4.000 de clișee, toate s-au păstrat în plicurile de arhivare pe care este trecut numărul comenzii, numele clientului sau, după caz, al subiectului/subiecților”. 

Cu alte cuvinte, graţie informaţiilor notate pe plicurile în care era ţinută pelicula, chipurile pot fi identificate.

Memoria comunităţii

Portretele executate de Sárdi au nume, iar asta deschide noi perspective pentru valorificarea colecţiei. „Anul viitor, vom gândi un proiect dedicat portretelor membrilor comunităţii evreieşti din această arhivă”, spune Radu Bârlă. „Sunt undeva la o mie de portrete de evrei clujeni: la o minimă documentare, am găsit numele celor din imagini pe lista de victime ale Holocaustului”, precizează Bârlă. Şi adaugă: „Va fi un proiect interesant şi valoros, pentru că nu există nicăieri un asemenea fond compact de fotografie, din aceeaşi zonă sau localitate, ale victimelor celei mai mari crime din istoria umanităţii”. 

15.000 de lei este suma necesară pentru a acoperi costul de achiziție al arhivei „Foto Sárdi”.

Un patrimoniu neglijat

Proiectul cultural-ştiinţific Arhiva de Fotografie, al Asociaţiei Renascendis, a luat naştere tocmai pentru că patrimoniul fotografic autohton este neglijat în continuare la noi în ţară. Pe pagina de Facebook a Arhivei, sunt publicate poze vechi, recuperate şi digitalizate – inclusiv câteva semnate de Sárdi. 

„Fotografia veche, un domeniu în bună măsură ignorat de instituții muzeale din România sau văzut doar ca furnizor de material documentar auxiliar, a suferit în ultimele cinci decenii pierderi dramatice”, se spune în prezentarea proiectului. „Cel mai la îndemână exemplu rămân clișotecile atelierelor fotografice care au funcționat până în 1950, covârșitoarea majoritate a acestora fiind pierdută, risipită sau încă necunoscută”.