x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mâncarea necesară pentru oase sănătoase

Mâncarea necesară pentru oase sănătoase

22 Mai 2019   •   18:25
Mâncarea necesară pentru oase sănătoase

Atunci când vine vorba de oase sănătoase, hrana pe care o consumăm este foarte importantă. Calciul, magneziul, potasiul, vitaminele şi oligoelemente contează enorm în menţinerea sănătăţii sistemului osos, prevenirea osteoporozei.

Calciul este cel mai important mineral care ajută la creşterea rezistenţei oaselor. Totodată, el este esenţial pentru coagularea sângelui şi dezvoltarea unei musculaturi adecvate. Lactatele sunt surse importante de calciu, însă medicii avertizează că e imperativ să ştim cât mâncăm, indicat fiind să nu depăşim 100 g pe zi. În cazul acestor alimente, excesul poate fi dăunător pentru organism. Dacă ele nu se găsesc în alimentaţia ta zilnică, ia-ţi calciul din leguminoase (fasole, linte, năut), legume verzi (spanac, varză, kale, gulii, varză de Bruxelles, broccoli), migdale, somon sau sardine consumate cu tot cu oase.

Pentru fixare

Pentru a se fixa pe oase, calciul are nevoie de vitamina D3. Lipsa acesteia duce la dureri musculare şi slăbiciune. Corpul nostru produce vitamina D3 atunci când faţa şi braţele sunt expuse la soare pentru 15-30 de minute. Pe lângă lumina soarelui, e bine să ne luăm această vitamină şi din alimentaţie. Gălbenuşul de ou, peştele gras (somon, hering, macrou, ton), ciupercile, laptele de soia sunt surse viabile de vitamina D3.

Prezent în spanac, avocado, cartofi dulci, roşii, fasole albă şi neagră, cartofi, sfeclă, banane şi caise uscate, potasiul reglează funcţia musculară şi nervoasă. Crampele musculare şi slăbiciunea pot fi rezultatul lipsei de potasiu. Acesta are şi rolul de a regla nivelul apei din celule şi de a împiedica pierderea de calciu la femeile aflate la menopauză, compensând efectele unei alimentaţii bogate în sare.

Magneziul, susţinătorul tău

Magneziul are rolul de a regla absorţia calciului în oase, lipsa lui determinând o slăbire a sistemului osos. Aproximativ jumătate din magneziul aflat în corp se află în oase, iar restul în celulele ţesuturilor şi organelor, unde echilibrează diverse reacţii biochimice. Unele dintre aceste reacţii se leagă de funcţia musculară şi nervoasă, ceea ce înseamnă că o carenţă de magneziu duce la apariţia spasmelor şi înţepenirea muşchilor. Ia-ţi porţia de magneziu din seminţe de floarea-soarelui şi de susan, din nuci de caju şi braziliene, banane şi legume cu frunze verzi.

 

 

×