x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Metode eficiente ca să scoţi petele de cafea

Metode eficiente ca să scoţi petele de cafea

27 Noi 2019   •   20:10
Metode eficiente ca să scoţi petele de cafea

Ai vărsat cafeaua pe fustă sau cămaşă şi nu ştii ce metodă să foloseşti pentru ca locul să nu rămână pătat? Câteva soluţii eficiente te ajută să scoţi petele maronii, în funcţie de tipul de ţesătură.

Dacă ai vărsat cafea neagră, fără zahăr, pe un veşmânt din lână sau din mătase, alcoolul de 90° este cea mai bună soluţie. Îmbibă un prosop sau o cârpă curată în alcool şi tamponează pata. Lasă să acţioneze. Şi alcoolul de 40° este bun pentru a curăţa cafeaua de pe ţesăturile din bumbac, colorate. Îmbibă un şervet curat în alcool, aplică pe pată. Spală apoi haina la maşină.

Amestecul de bicarbonat şi de oţet alb îndepărtează cu succes urmele lăsate de cafea pe hainele din ţesături care nu sunt fragile. Amestecă trei părţi de bicarbonat la o parte de oţet, aplică pasta pe pată. Lasă să acţioneze 30 de minute, apoi spală haina la maşină.

Ce te faci dacă ai vărsat cafeaua pe tine la restaurant? Ia imediat solniţa şi aplică sare din belşug pe locul pătat. Apoi, tamponează pata cu şerveţel îmbibat cu apă carbogazoasă. Aplică deasupra şerveţele uscate, ca să usuci un pic locul, şi acoperă-l din nou cu sare. Lasă să se usuce. Când ţesătura e uscată, freacă uşor, apoi spală. Poţi parcurge paşii de mai sus şi dacă ai la îndemână doar bicarbonat de sodiu.

Lămâia şi sarea sunt iarăşi o combinaţie câştigătoare. Toarnă apă carbogazoasă pe pată. Amestecă sarea fină şi zeama de lămâie pentru a forma un o pastă densă, apoi freacă locul pătat cu combinaţia respectivă. Lasă să acţioneze 5 minute, apoi spală haina la maşină.

Dacă eşti la o terasă cu prietenii şi nu ai în poşetă decât gel dezinfectant pentru mâni, foloseşte o picătură sau două dacă ai vărsat accidental cafea pe haină.

 

Soluţii neobişnuite

Glicerina e o soluţie mai puţin obişnuită pentru a scoate petele de cafea, dar e cât se poate de eficientă. Sunt suficiente câteva picături pe locul murdar, după care ţesătura trebuie frecată uşor şi spălată la maşină. Dacă pata e veche, glicerina trebuie lăsată să acţioneze o oră, locul fiind apoi clătit cu un amestec de apă şi oţet. Dacă haina pătată e din in, un amestec de oţet alb şi zeamă de lămâie, cu care se tamponează pata, e soluţia cea mai bună.

×