x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social MS asigură populaţia că nu rămâne fără vaccin

MS asigură populaţia că nu rămâne fără vaccin

de Alice Petrescu    |    03 Iul 2017   •   13:50
MS asigură populaţia că nu rămâne fără vaccin
Sursa foto: Jeffrey Hamilton/Getty Images

Ministerul Sănătăţii a dezminţit printr-un comunicat informaţiile potrivit cărora multe cabinete medicale s-ar confrunta cu o lipsă acută de vaccinuri.Oficialii MS spun că în prezent, sunt încheiate contracte de furnizare pentru cinci din cele șapte vaccinuri din schema de imunizare BCG, hepatitic B pediatric, ROR, hexavalent, tetravalentcare necesare acestui an.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că a realizat toate demersurile legale în scopul derulării în condiții bune a Programului Național de Vaccinare, având o colaborare strânsă cu medicii de familie şi, pentru vaccinările din primele zile de viaţă ale nou-născuților, cu maternitățile. În ceea ce privește stocurile de vaccinuri la nivel naţional, MS susţine că situația este urmărită continuu, centralizarea datelor de consum şi stocuri realizându-se lunar, până la dată de 15 ale lunii pentru luna precedentă. Oficialii din Ministerul Sănătăţii resping criticile privind lipsa a vaccinului diftero-tetanic şi se apară susţinând că instituţia și-a îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția medicilor de familie și a direcțiilor județene de sănătate publică un număr de peste 8.000 de doze de vaccin dT (diftero-tetanic). Pentru vaccinul ROR, livrarea se va realiza de către furnizor direct la sediul direcțiilor de sănătate publică județene şi a Capitalei. Conform estimărilor oficiale, aceste doze vor fi suficiente pentru acoperirea necesarului de vaccin pentru minimum şase luni, urmând ca, în funcţie de rata de consum din fiecare judeţ, cantităţile să fie suplimentate", precizează reprezentanţii MS.

×
Subiecte în articol: vaccin