x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Omor cu deratizare: aviz, nu, verificări, nu

Omor cu deratizare: aviz, nu, verificări, nu

de L. Budin    |    20 Noi 2019   •   09:59
Omor cu deratizare: aviz, nu, verificări, nu

În cazul de intoxicaţie din Timişoara, soldat cu decesul unui adult şi a doi minori, apar noi dezvăluiri. Administratorul firmei care a exectuat deratizarea este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice. El a folosit pe post de raticid o substanţă extrem de toxică, procurată de pe piaţa neagră.

Firma timişoreană Bistim Dera SRL-D a folosit pentru deratizare produsul numit Delicia - GASTOXIN, care are în compoziţie fosfură de aluminiu, letală pentru orice vietate atunci când e inhalată. Otrava fusese cumpărată de pe piaţa neagră. Ieri, la orele prânzului, nouă persoane mai erau internate în diverse unităţi sanitare din oraş. Autorităţile făcuseră verificări nu doar în blocul de pe strada Mioriţei, ci şi în alte patru imobile, deratizate de aceeaşi firmă.

 

Fără autorizaţie

Nu se ştie dacă firma avea aviz pentru a folosi substanţa care a cauzat decesele. Reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiș au admis ieri, într-o conferință de presă, că nu s-au făcut niciodată verificări la firma Bistim Dera, înfiinţată în 2015. Directoarea DSP Timiş, Cornelia Malac, a spus că există o scăpare legislativă legată de atribuţiile de verificare a modului în care firmele de deratizare acţionează pe teren, şi că  singura atribuţie legală priveşte doar depozitarea substanţelor toxice.

Cristina Popa, de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş, a declarat că e posibil ca, la ora actuală, firma să nu fie autorizată sanitar-veterinar.

 

Fără legătură între cazuri

Angajaţii de la Ambulanţă nu şi-au putut da seama că există o legătură între cazurile preluate, fiindcă decesele au avut loc într-un interval mare, de sâmbătă până luni, iar simptomele celor care au sunat la 112 au fost diferite, a declarat, la rândul său, dr. Leonida Iancu, managerul Serviciului de Ambulanţă Timiş. Abia după moartea femeii al cărei copil decedase anterior şi după internarea soţului ei s-a făcut legătura între cazuri şi s-au anunţat DSP, Poliţia şi ISU. Din cele 15 apeluri la 112 venite din partea persoanelor din imobil, 8 au fost făcute de familiile cu copii decedaţi. Locatarii care au ajuns la spital nu au menţionat nimic de vreo operaţiune de deratizare în imobil şi nimeni nu a simţit niciun miros suspect.

 

Un hotel, deratizat la fel

Conform site-ului de investigaţii pressalert.ro, Ioan Sorin Buţă, administratorul firmei de deratizare, a folosit pastilele cu substanţă toxică în urmă cu aproape o lună, în câteva camere dintr-un hotel din Timişoara. Pentru că rezultatele au fost bune, Buţă urma ca în luna dcembrie să facă o deratizare în tot hotelul, şi în acest scop şi-a refăcut stocul de substanţă cu efect raticid. Între timp însă, a primit comanda pentru imobilul de pe strada Mioriţei.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat că instituţia pe care o conduce va efectua o anchetă în caz.

 

 

 

×