x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social (P) Speranță pentru România - puntea dintre donatori și cei nevoiași

(P) Speranță pentru România - puntea dintre donatori și cei nevoiași

20 Apr 2021   •   10:45
(P) Speranță pentru România - puntea dintre donatori și cei nevoiași

Necazurile vieții pot lovi pe oricine, indiferent de cine este persoana respectivă. Boala nu ține cont de banii tăi, nu te întreabă ce meserie ai și nici nu îți bate la ușă să îți ceară permisiunea să intre. Te lovește pe neprevăzute și de cele mai multe ori nici toată avuția din lume nu te mai poate salva. Însă, uneori nu este totul pierdut și se întrevede o rază de speranță. De aceea, este important ca în timpul vieții să conștientizezi că există persoane ce trec prin chinuri inimaginabile, dar care, cu un pic de ajutor, pot vedea zile mai bune.

Asociația Speranță pentru România a luat naștere din dorința unor voluntari de a face un bine unor bătrâni ce se luptau cu foametea, durerea și sărăcia. Fiecare țară are oameni defavorizați, de aceea este bine să nu uităm să fim oameni, căci dăruind din puținul tău acel dar poate reprezenta totul pentru alții, pentru că aduci lumină în suflet atât lor, cât și ție.

Cum poți contribui și tu unei cauze umanitare

Accesând site-ul www.sperantapentruromania.ro, platforma îți va prezenta toate cazurile oamenilor care încearcă din răsputeri să mai supraviețuiască o zi. Avem tendința de a ne plânge și de a nu aprecia viața și sănătatea la adevărata ei valoare. O singură privire printre aceste cazuri poate îndupleca chiar și cea mai de piatră inimă. Speranță pentru România a luat avânt, devenind ONG oficial în anul 2009. În anul 2019 aceștia au reușit să strângă 900.000 euro pentru cazurile din țara noastră. Românii au fost mereu generoși și primitori, de aceea, s-a observat o creștere monumentală în decurs de un an a fondurilor, ajungând la peste 2.600.000 euro.

Însă, numărul cazurilor se amplifică, forța de lucru nu este destulă, așa că au decis să-și extindă echipa și să gestioneze mai eficient problema. Cât de curând oamenii vor dispune de sesiuni live pe platformele de socializare. Astfel, vor putea pune întrebări în direct în legătură cu orice legat de asociație și cazurile cu care se ocupă. Speranță pentru România își va actualiaza platforma de fundraising, astfel încât cei ce vor să ajute să aibă parte de o experiență optimizată. Doneaza prin sms pentru cazuri umanitare chiar astăzi în timp ce ești blocat în trafic sau iei o pauză. Este simplu, rapid și poți face o mare diferență în viața cuiva.

Ce trebuie să mai știi despre aceste cazuri

Oamenii cu capul pe umeri știu că viața reală este de fapt extrem de sumbră. Persoanele fără un acoperiș deasupra capului, după ce le-a ars toată munca de o viață, rămânând în urmă doar amintirile ce le-au construit împreună acolo, dorm uneori sub cerul înstelat sperând la o viață mai bună. Zbuciumul lor sufletesc e cu atât mai mare dacă acest lucru se întâmplă în timpul iernii.

Copiii cu leucemie sau cancer, care n-au apucat să se bucure de nimic, de primul sărut furat ștrengărește, de zilele rebele din liceu, de primul an al facultății, sunt necunoscuți de unii, dar neuitați de familie. Bătrânii abandonați, ai nimănui, uitați de propriii copii, trăiesc într-o sărăcie lucie. Familii întregi visează la o masă caldă, în fiecare noapte punând capul pe pernă, sperând că foamea va dispărea. Toate aceste cazuri și multe altele se regăsesc pe platforma celor de la www.sperantapentruromania.ro, iar tu poți contribui oricând, cu oricât, procentului ce va crește odată cu bucuria din inima lor.

Contact: 0744.669.965

infosperanta@gmail.com

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: speranta pentru romania