x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pacienţii cu tuberculoză, trataţi şi în dispensare

Pacienţii cu tuberculoză, trataţi şi în dispensare

de Monica Cosac    |    10 Ian 2020   •   20:00
Pacienţii cu tuberculoză, trataţi şi în dispensare

Aproximativ 200 de pacienți diagnosticaţi cu tuberculoză necontagioasă vor putea urma tratamentul la domiciliu, fără a mai fi nevoie de internare, potrivit unui proiect-pilot care va fi derulat în București, în perioada ianuarie-decembrie 2020. Pacienţii îşi vor primi medicamentele prin dispensarele TB din sectoarele 4, 5 și 6, care aparțin Institutului Marus Nasta. Niciun pacient cu risc de a transmite boala nu va putea să îşi facă tratamentul acasă, precizează medicii.

 

Proiectul-pilot a fost lansat ieri, de Ministerul Sănătății (MS), şi vizează diagnosticarea și tratarea exclusiv în ambulator a pacienților cu tuberculoză, BK negativ, necontagioși. Potrivit reprezentanţilor MS, obiectivul acestui proiect este acela de a evita spitalizările în situația în care acestea nu sunt absolut necesare.

„Mai mult, o altă componentă a proiectului o reprezintă diagnosticarea rapidă a suspecților, toate acestea fiind făcute astfel încât persoanele sănătoase să nu fie supuse riscului de a contracta boala”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

 

„Este o schimbare de paradigmă”

„200 de pacienţi vor beneficia de acest nou tratament, de această nouă formă de management inovativ a tuberculozei. Vor fi pacienţi din sectoarele 4, 5 şi 6 ale Capitalei. Este o abordare integrată, multidisciplinară a tuberculozei. Pe lângă medici, participă asistenţi medicali, asistenţi sociali. Este foarte important ca aceşti pacienţi să adere 100% la tratament, pentru a nu avea eşecuri terapeutice”, a explicat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, precizând că „este o schimbare de paradigmă şi este foarte important că aceşti pacienţi nu vor fi scoşi din sânul familiei şi vor fi trataţi în siguranţă acasă”.

Pentru a fi inclus în proiect, un pacient trebuie să aibă peste 18 ani, să fie rezident în sectoarele 4, 5 şi 6 din Bucureşti, să fie diagnosticat drept un caz TB pulmonară cu microscopie negativă la examenul bacteriologic, indiferent de rezultatul testului GeneXpert, sau un caz TB extrapulmonară şi să nu aibă criterii de spitalizare.

Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a subliniat că niciun pacient care este contagios sau care are risc de a transmite boala membrilor familiei ori altor persoane din jurul său nu va pleca acasă să îşi facă tratamentul. „Sunt forme de tuberculoză extrem de incipiente, sunt forme de tuberculoză extrapulmonare, care nu sunt contagioase. În Europa, pacienţii sunt internaţi la domiciliu, pentru cazurile contagioase internarea este de scurtă durată. Practic, tuberculoza sensibilă nici măcar nu se internează. Sunt internate cazurile de tuberculoză multidrog rezistentă acolo”, a explicat Mahler.

În funcție de rezultate, proiectul-pilot va putea fi extins la nivel național.

„Tuberculoza rămâne o problemă importantă de sănătate publică în România. Deși s-au făcut progrese importante pentru controlul acestei maladii de către echipele medicale, încă ne situăm pe locul 5 în lista celor 18 țări cu prioritate înaltă pentru eradicarea tuberculozei în Regiunea Europeană”, Victor Costache, ministrul Sănătăţii

 

 

×
Subiecte în articol: tuberculoză