x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pneumologul care a studiat Psihologia ca să îşi trateze mai bine pacienţii

Pneumologul care a studiat Psihologia ca să îşi trateze mai bine pacienţii

de Mariana Zaharia    |    24 Ian 2020   •   10:21
Pneumologul care a studiat Psihologia ca să îşi trateze mai bine pacienţii

„Nu mai fuma!” este unul dintre lucrurile cel mai greu de spus unui pacient și pe care puțini îl respectă dacă îl aud direct, mărturisește un pneumolog. Medicul român care a depășit, prin cunoștințele lui, sute de doctori din Franța, Germania și chiar Statele Unite ale Americii spune că a studiat multă psihologie pentru a ști cum să își convingă pacienții să facă ceea ce este bine pentru ei. Și că, fără a înțelege limbajul corpului, gesturile și gândurile unui om este greu ca mesajul să ajungă la el.

 

În vârstă de doar 31 de ani, medicul Petru Muntean a luat premiul I la Congresul European de Pneumologie, organizat în 2018 la Paris și în 2019 la Madrid. Performanța lui este unică în țara noastră și îl clasează în elita mondial, deși este foarte tânăr. „Game zone champion” , titlul câștigat de Petru Muntean este departe de a fi un joc, așa cum ne-am putea gândi după traducere. Este un concurs dificil, care durează mai multe ore și care este organizat de cea mai mare societate de pneumologie din lume. O comisie internațională de doctori decide 100 de întrebări legate de diagnostice, tratamente și investigații după prezentarea unui caz, un pacient ipotetic.

 

I-a depășit chiar și pe americani

În 2018, la Paris, doctorul român a câștigat după 5 ore petrecute în fața unui calculator la care marca răspunsurile. A fost pentru prima dată când un pneumolog din țara noastră a reușit să îi surclaseze pe francezi, japonezi sau americani. Pe lângă o tabletă, a câștigat și participarea gratuită la congres în anul următor, așa că anul trecut a revenit. „Anul acesta (n.r. în 2019) au schimbat regulile, în sensul că au pus și barem de timp. O întrebare avea timp de răspuns de un minut. Maximum 3 minute în cazul întrebărilor cu o dificultate mare. Și, ca să câștig, a fost nevoie să nu greșesc nicio întrebare din cele 100, altfel nu puteam fi sigur că o să obțin premiul I. Concursul acoperă o gamă largă de situații, investigații, buletine de analize, ecografii, imagistică, reabilitare”, povesteşte doctorul ale cărui performanțe au fost recunoscute și de către specialiștii români. Petru Muntean profesează de 3 luni în județul Argeș, ca medic al Spitalului de Urgență din Pitești.

 

Comunicarea, o problemă a sistemului medical

Întrebat cum îi spune unui pacient că suferă de o boală gravă, medicul ne-a explicat: „În facultate, se face un modul de Psihologie, dar am ales să studiez mult separat, să fac mai multe cursuri. Acum știu să interpretez limbajul corpului. De exemplu, dacă îl văd pe pacient că își freacă mâinile, este timorat, agitat, găsesc o cale ușoară  ca mesajul meu să ajungă la el. Nu îi spun direct: aveți cancer. Îi explic afecțiunea, soluțiile în așa fel încât să fiu convins că își va face tratamentul, că va merge la operație. Am zeci de pacienți și nu a plâns nimeni. Mă sună și îmi spun ce au făcut mai departe. Îi simt optimiști. Un alt secret este ca eu, medicul, să fiu sigur pe mine atunci când îi spun ce are de făcut. Pacientul să plece de aici cu un drum clar, indicații sigure. Nu e suficient să îi spui unui om să consume lichide, ci trebuie să îl convingi să facă asta pentru că apoi va spune că medicul i-a dat un medicament ce nu și-a făcut efectul, fără să înțeleagă că nu a respectat întocmai, deci are partea lui de vină”.

Un alt moment-cheie al relației pacient-medic pe care i-am cerut doctorului să ni-l explice a fost acela în care specialistul își dă seama că omul din fața lui mai are puțin de trăit. „Există manuale care ne permit, în funcție de diagnostice, de rezultatele investigațiilor, de niște criterii clare să putem anticipa speranța de viață a unui pacient. Aici intervine comunicarea, este o problemă la care trebuie să lucrăm. Omului trebuie să îi explici, să îl sfătuiești, să te apropii de el, să nu ai o poziție defensivă. Este foarte important cum i te adresezi, pentru că nu vine nimeni de drag la medic, toți vin că au o problemă”, mai spune tânărul medic.

„Acum știu să interpretez limbajul corpului. De exemplu, dacă îl văd pe pacient că își freacă mâinile, este timorat, agitat găsesc o cale ușoară ca mesajul meu să ajungă la el. Nu îi spun direct: aveți cancer”.

Petru Muntean, preumolog

×