x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Postul, la fel de periculos ca excesul alimentar

Postul, la fel de periculos ca excesul alimentar

de Monica Cosac    |    20 Dec 2019   •   11:30
Postul, la fel de periculos ca excesul alimentar

Acumularea de kilograme este unul dintre efecte binecunoscute ale răsfățului culinar din zilele de sărbătoare, însă este şi cel mai puţin periculos dintre ele, avertizează specialiştii. Medicul gastroenterolog Monica Stana a explicat pentru Jurnalul ce surprize neplăcute pot veni la pachet cu excesele alimentare din perioada Sărbătorilor de iarnă, dar și de ce postul poate să facă mai mult rău decât bine, mai ales în cazul persoanelor care suferă de anumite afecțiuni. 

 

În preajma sărbătorilor, se înregistrează cel mai mare număr de probleme digestive din întregul an şi nu doar preparatele tradiționale hipercalorice sunt cauza acestor probleme.   

Pe lângă semnificația spirituală, postul ținut corect aduce un aport de vitamine, îmbunătăţeşte digestia și ajută la detoxifierea naturală a organismului, dar postul nu înseamnă doar excluderea produselor de origine animală, atrag atenţia medicii. „Postul presupune o alimentație din care au fost excluse carnea și produsele de origine animală. Dar, dacă acesta înseamnă cartofi prăjiți, paste tartinabile, alimente procesate cu multipli aditivi alimentari, dulciuri concentrate cu zahăr, produse de patiserie, avem toate șansele ca, la finalul perioadei de post, să dobândim probleme digestive, ficat încărcat și pancreas epuizat și, mai mult, ne putem alege și cu câteva kilograme în plus. De asemenea, dieta bazată pe legume și fructe poate excerba simptomele pentru pacienții cu sindrom de intestin iritabil, din cauza fermentației intestinale a fibrelor alimentare. Astfel, apar mai frecvent: balonarea, crampele abdominale, scaunele diareice. În schimb, pentru pacienții cu constipație cronică, se obține o reglare a tranzitului intestinal cu ameliorarea simptomelor digestive”, a explicat, pentru Jurnalul, dr. Monica Stana, medic gastroenterolog, la clinica Digestmed.

Dacă există o problemă legată de asimilarea vitaminelor și mineralelor (spre exemplu: deficitul de fier, cu apariția anemiei; carența de vitamina D), este indicat să combinăm inteligent alimentele, astfel încât să favorizăm absorbția corectă a nutrienților în organism.

„Fiecare să își testeze toleranța la alimente”

Potrivit medicului, pentru pacienții cu boală de reflux gastro-esofagian, fie că e post sau masă de sărbătoare, regulile rămân aceleași: evitarea alimentelor condimentate, iuți, băuturile carbogazoase și a alimentelor care îi balonează. „Secretul este ca fiecare pacient să își testeze toleranța la alimente și să evite consumul acelora care le produc simptome digestive supărătoare”, precizează dr. Stana.  

„Tractul biliopancreatic poate fi sensibil atât la grăsimi de origine animală, cât și de origine vegetală. Astfel, pacienții cu litiază biliară sau afecțiuni pancreatice (pancreatită cronică, episoade de pancreatită acută în antecedente) trebuie să evite produsele procesate, de patiserie, margarina, cremele tartinabile bazate pe produse din soia cu mulţi aditivi alimentari”, spune dr. Monica Stana.

Cine trebuie să evite postul prelungit

 Anumite categorii de persoane, care au nevoie de un aport proteic și caloric normal sau crescut, ar trebui să evite perioadele de post prelungit, recomandă medicul. Este vorba de femeile gravide, copiii în creștere, vârstnicii cu multiple comorbidităţi, dar şi persoane cu unele probleme de sănătate: 

 - afecțiuni gastro-intestinale (rectocolită ulcero-hemoragică, boală Crohn, rezecții extinse de intestin subțire sau gros, rezecții gastrice, esofagită eozinofilică), 

- afecțiuni hepatice (hepatite cronice, ciroze hepatice).

În toate aceste cazuri, alternativa la post este crearea unei diete corecte și complete prin apelarea la un dietetician.      

Excesele din timpul Sărbătorilor de iarnă

 După o perioadă de respiro, în care organismului i-a fost mai ușor să proceseze alimentele de origine vegetală, acesta este asaltat cu carne, ouă, lactate, dulciuri și alcool. „Astfel, pot apărea probleme legate de sistemul digestiv, indigestii, aciditate crescută cu dureri de stomac, dureri retrosternale prin reflux gastro-esofagian, crize biliare, cu greață, vărsături, cefalee, amețeli, balonări și suprasolicitarea ficatului, oboseală marcată. În cazuri mai grave, după o masă bogată în grăsimi, poate apărea un episod de pancreatită acută sau exacerbarea simptomelor din pancreatită cronică”, arată dr. Stana. 

 În privinţa consumului de alcool, excesul trebuie evitat atât de către persoanele sănătoase, dar mai ales de pacienții cu diverse afecțiuni digestive, pancreatice sau hepatice, întrucât pot apărea complicații ale bolilor sau progresia acestora.

 „Organismul are mult mai multe resurse pentru a gestiona problema aportului redus de calorii și nutrienți, decât excesul alimentar. Pentru a ne bucura de sărbătorile de iarnă, putem să aplicăm expresia lui Moliere: «Trebuie să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca»” , concluzionează medicul.

×