x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Soluţii simple de alungat stresul în pandemie

Soluţii simple de alungat stresul în pandemie

12 Mai 2020   •   19:30
Soluţii simple de alungat stresul în pandemie

Viaţa ta a fost dată peste cap în ultimul timp – e firesc. Condiţiile restrictive impuse de pandemie îţi afectează sănătatea mentală şi emoţională şi au efect şi asupra dispoziţiei de zi cu zi. Câteva soluţii simple te ajută să ţii la distanţă emoţiile negative.

 

Ca să găseşti echilibrul de care ai nevoie, desfăşoară zilnic activităţi care stimulează mintea şi inima deopotrivă, care te fac să simţi că ai un rost în lume şi care te îmbogăţesc din punct de vedere al experienţei dobândite şi al lucrurilor învăţate.

În primul rând, nu-ţi mai face griji din orice. E suficient un singur gând negru, ca să vină altele şi altele, ca un stol rău prevestitor. Nu mai face scenarii negative, trăieşte fiecare zi aşa cum vine ea, bucurându-te de lucrurile bune pe care le aduce.

Informează-te despre ceea ce se întâmplă, fără a intra în cercul vicios al speculaţiilor rău prevestitoare. Spune-ţi că omenierea are suficiente resurse pentru a găsi soluţii în orice situaţii, chiar şi în cele care par fără ieşire. Concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poţi face chiar tu pentru a aduce un zâmbet pe chipul celor din jur.

Spre exemplu, încearcă să fii de folos. Dacă ai o vecină singură, în vârstă, ajut-o cu aprovizionarea sau ca să-şi facă rost de medicamente.  Dă telefoane rudelor pe care nu le-ai mai contactat de mult şi spune-le o vorbă bună. Fă pace cu prietenii sau cunoştinţele cu care eşti certat de nici tu nu mai ştii când. Oferă-te voluntar pentru activităţi care aduc alinare.

Ordine în lucruri

Dacă nu poţi ieşi prea mult din casă, profită de timpul câştigat pentru a-ţi face puţină ordine în gânduri şi în lucrurile care te înconjoară. Sortează hârtii, scrisori, fotografii – acesta e genul de activitate care te linişteşte şi te ţine ocupat. Ascultă muzică, piese de teatru, citeşte cărţi romantice, scrie un jurnal. Descoperă activităţi mai puţin obişnuite, care îţi provoacă imaginaţia.

Urmează o rutină zilnică, plăcută, care alungă nesiguranţa. Ocupă-te de grădinărit în curte sau în faţa blocului. Mătură frunzele, taie gardul viu. Sunt activităţi aduc relaxare.

 

 

 

×