x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Studiu: elevii vor exerciţii inspirate din viaţa reală

Studiu: elevii vor exerciţii inspirate din viaţa reală

de L. Budin    |    04 Aug 2020   •   11:23
Studiu: elevii vor exerciţii inspirate din viaţa reală
Sursa foto: AlexRaths/Getty Images/iStockphoto

Un studiu realizat de organizaţia educaţională SuperTeach arată că 71% din elevii claselor VII-XII și-ar dori ca profesorii să predea folosind exerciții practice, inspirate din viața reală, Cercetarea a dorit să arate percepția elevilor asupra schimbărilor necesare în sistemul educațional românesc și asupra modalităţii de predare, în context pandemic.

 

Studiul a fost realizat în luna iulie, în urma unor interviuri online, și a vizat peste 600 de elevi din clasele VII-XII, care activează în clasele profesorilor din comunitatea SuperTeach. Discuțiile libere dintre profesori și elevi, care să le permită acestora din urmă să-și exprime propriile opinii, se numără printre dorințele a 63% din respondenți, în vreme ce 53% simt nevoia de mai mult lucru în echipă.

 

Conexiune profesor-elev

Dintre cei care au răspuns chestionarului, mai mult de trei sferturi consideră că atenţia sporită a dascălilor pentru nevoile elevilor și crearea unor conexiuni de prietenie cu ei se numără printre schimbările necesare din sistemul educațional.

Totodată, 82% din respondenți susțin că le-ar plăcea să fie evaluați mai des pe baza proiectelor creative, pe echipe (71%) ori pe baza portofoliilor individuale. La polul opus, variantele de evaluare cel mai puțin agreate de elevi sunt testele individuale (41%), ascultarea online (30%) sau jurnalul (22%).

 

Digitalizarea, un instrument

Elevii sunt de părere că digitalizarea educației ar trebui să fie percepută ca un instrument-suport și nu ca un înlocuitor al învățării la clasă. Doar 15% din elevi consideră că învățarea online ar trebui să înlocuiască în totalitate predarea în clasă.

Din participanţii la studiu, 74% au spus că principalul dezavantaj al lucrului de acasă a constat în lipsa interacțiunii cu colegii. Nivelul de înțelegere a lecțiilor a fost mai scăzut (67%) iar timpul petrecut în fața calculatorului, mai obositor (64%). Totuşi, 60% din elevi percep introducerea instrumentelor digitale în procesul de învățare ca fiind o idee bună, în special în situațiile excepționale.

 

 

Dascălii ideali ar trebui să se adapteze mai mult la realitatea actuală, să ofere lecții de viață şi propriul exemplu, să se implice în viețile elevilor, să fie corecți, calmi și să predea cu ajutorul experimentelor și jocurilor, arată elevii.

 

 

58% din elevii participanţi la un focus-grup realizat de compania Open-I Research consideră că, datorită cursurilor online, au obținut mai mult timp pentru activitățile preferate.

 

×