x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Tulcea, județul în care mor cei mai mulți nou-născuți: 15 din 1.000

Tulcea, județul în care mor cei mai mulți nou-născuți: 15 din 1.000

de Monica Cosac    |    04 Noi 2020   •   09:47
Tulcea, județul în care mor cei mai mulți nou-născuți: 15 din 1.000

Harta mortalității infantile în România arată discrepanțe uriașe între județe, una dintre principalele cauze fiind gradul de dotare a maternităților cu incubatoare. Astfel, în județul Tulcea, aflat pe primul loc în acest top, rata mortalității infantile este de 15,6 la mia de copii născuți vii, de peste cinci ori mai mare decât în București (2,8%). Pentru maternități, necesarul de incubatoare închise este în creștere în contextul pandemic, acestea fiind singurele mijloace de izolare a nou-născuților, avertizează Organizația Salvați Copiii. 



Conform statisticilor realizate Salvați Copiii, în baza datelor furnizate de INS, județele în care mor cei mai mulți copii cu vârste sub un an sunt: Tulcea (15,6‰), Mehedinți (11,7‰), Constanța (9,5‰) și Vrancea (11,7‰). La polul opus, sunt București (2,8‰), Ilfov (3,5‰), Iași (3,6‰), Dâmbovița (3,6‰) și Covasna (4,4‰). Aceasta este situația în care maternitățile și secțiile de neonatologie au intrat criza medicală, generată de pandemia de coronavirus. Aceasta a pus o presiune și mai mare pe un sistem medical insuficient dotat și cu diferențe majore între județe. 


Lipsa echipamentelor


Cele mai mari probleme întâmpinate de medici se referă la insuficiența echipamentelor de protecție - în prima fază a crizei, lipsa de personal, infrastructura și, mai ales, insuficiența echipamentelor, în special a incubatoarelor, necesare pentru îngrijirea nou-născuților în contextul generat de pandemie.

„Suntem într-un nou moment de presiune asupra sistemului medical și trebuie să ne concentrăm eforturile pentru întărirea spitalelor, pentru ca medicii să aibă la dispoziție aparatură performantă”, consideră Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România, care a anunțat accelerarea programului de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală cu incubatoare. 

În cele 17 maternități consultate de Salvați Copiii, de la începutul pandemiei s-au născut 56.172 de copii, dintre care 3.548 prematuri - ceea ce înseamnă o rată a prematurității de 6,30%. De multe ori, un prematur are nevoie de îngrijire în terapie intensivă neonatală timp de câteva luni. 


„Este dificil pentru un medic să știe că viața unui nou-născut depinde de un incubator care e ocupat de un alt prematur, care, și el, luptă pentru viață”, 
Gabriela Alexandrescu, Salvați Copiii 


Medicii neonatologi cer suplimentarea de echipamente medicale în maternități și în Secțiile ATI, reorganizarea de spații speciale pentru cazurile de COVID-19 și alocarea de personal. 
 

×