x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ziua Dunării, sărbătorită prin curățenie

Ziua Dunării, sărbătorită prin curățenie

28 Iun 2019   •   10:30
Ziua Dunării, sărbătorită prin curățenie
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Locuitorii din Delta Dunării și ecologiștii au primit o provocare din partea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD): concurs de strâns gunoiul. „Eu am curățat Dunărea – acum este rândul tău” este acțiunea care îndeamnă toți cetățenii din localitățile riverane, ONG-urile și autoritățile locale să organizeze evenimente de celebrare a Zilei Dunării și acțiuni de igienizare a malurilor Dunării.

 

Provocarea a fost lansată pentru perioada 15-29 iunie 2019, în toate localitățile riverane. În Delta Dunării, acțiunile se vor desfășura sâmbătă, 29 iunie. Cei care vor să arate cât de mult le pasă de fluviu și de deltă intră în competiție prin identificarea unei zone cu deșeuri, pe care trebuie să o fotografieze înainte și după igienizare. Toate fotografiile se vor posta pe pagina de Facebook a evenimentului (https://www.facebook.com/events/349183505743500/.) „Vrem să transmitem un mesaj privind biodiversitatea și nevoia de a avea o rezervație a biosferei curată. Vom sărbători Ziua Internațională a Dunării sâmbătă, prin organizarea unor acțiuni de ecologizare la care participă comunitățile locale și ONG-urile care-și doresc să facă acest lucru”, spune Cătălin Țibuleac, guvernatorul Deltei Dunării. 29 iunie marchează semnarea Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, eveniment care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia, în Bulgaria.

ARBDD a lansat provocarea și este un prim pas, dintr-o serie de acțiuni. Ne așteptăm la participarea unui număr mare de liceeni care doresc să se implice.

Cătălin Țibuleac, guvernatorul Deltei Dunării

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Ziua Dunării