x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă ANM: Ploi în aversă și vânt de joi seara până vineri seara

Alertă ANM: Ploi în aversă și vânt de joi seara până vineri seara

01 Apr 2021   •   13:34
Alertă ANM: Ploi în aversă și vânt de joi seara până vineri seara
Sursa foto: Victor Stroe

România se va confrunta de joi seara până vineri seara cu ploi în aversă, intensificări ale vântului de joi seara până vineri seara. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârșitul săptămânii în cea mai mare parte a țării.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului de joi, de la ora 21.00 până vineri, la ora 21.00.

„În intervalul menționat, vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, însoțite și de descărcări electrice, în noaptea de joi spre vineri (01/02 aprilie) și în prima parte a zilei de vineri (02 aprilie) în Maramureș, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Banat și în Moldova, iar în cursul după-amiezii zilei de vineri (02 aprilie), în special în regiunile sud-estice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15...25 l/mp, favorizând topirea parțială a stratului de zăpadă din zona montană. Izolat se va semnala grindină”, transmite ANM.

Potrivit sursei citate, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai ales în cursul zilei de vineri, local și temporar, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, cu peste 70-80 km/h.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârșitul săptămânii în cea mai mare parte a țării și, temporar, vor mai fi precipitații – ploi în zonele joase de relief și mai ales ninsori în zonele montane și submontane.

×