x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE ANM: Cod galben de ger în toată ţara, începând de duminică seara;viscol în 19 judeţe până luni, la ora 4:00

AVERTIZARE ANM: Cod galben de ger în toată ţara, începând de duminică seara;viscol în 19 judeţe până luni, la ora 4:00

08 Ian 2017   •   19:43
AVERTIZARE ANM: Cod galben de ger în toată ţara, începând de duminică seara;viscol în 19 judeţe până luni, la ora 4:00
Sursa foto: MarianVejcik/Getty Images/iStockphoto

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică seara, o atenţionare Cod galben de ger valabilă duminică seara şi luni la nivelul întregii ţări, iar Codul galben de viscol a fost prelungit până luni, la ora 4:00, în 19 judeţe din Moldova, nordul Dobrogei şi extremitatea de nord-est a Munteniei.

Potrivit meteorologilor, în 8 şi 9 ianuarie, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade.

ANM precizează că vremea geroasă va persista în majoritatea regiunilor şi pe parcursul săptămânii viitoare.

De asemenea, meteorologii au prelungit până luni, la ora 4:00, atenţionarea Cod galben de viscol pentru 19 judeţe din estul, centrul şi sud-estul ţării.

În intervalul menţionat, în Moldova, nordul Dobrogei, extremitatea de nord-est a Munteniei, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va mai avea intensificări, cu viteze de 50...60 km/h şi, pe arii restrânse 70 km/h, spulberând şi troienind zăpada.

Judeţele aflate sub Cod galben de viscol sunt Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău, Prahova, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Covasna, Braşov, Sibiu şi Harghita.

Temporar va mai ninge slab şi se va mai putea depune strat de zăpadă peste cel existent, în seara zilei de duminică (08 ianuarie), în Moldova, local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, nordul Dobrogei şi extremitatea de nord-est a Munteniei, iar în prima jumătate a nopţii de duminică spre luni (08/09 ianuarie) în judeţele din jumătatea de nord a Moldovei şi pe crestele montane înalte.

Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse şi în regiunile centrale şi sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului.

În următoarele ore, în funcţie de evoluţia meteorologică prezentată, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza atenţionarea prin restrângerea ariei aflată sub incidenţa Codului galben. www.agerpres.ro

×