x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare METEO de ninsori, vânt și polei, până miercuri în aproape toată țara

Avertizare METEO de ninsori, vânt și polei, până miercuri în aproape toată țara

19 Ian 2021   •   11:18
Avertizare METEO de ninsori, vânt și polei, până miercuri în aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare care vizează fenomene precum ninsoare, vânt și depunere de polei în Maramureș, zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali.

Atenționarea ANM a intrat în vigoare la ora 11.00.

În regiunile intracarpatice temporar va ninge, în general moderat cantitativ în Maramureș, precum și în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.

În vestul ţării, începând din noaptea de marți spre miercuri, treptat precipitaţiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ploaie şi pe arii restrânse se va depune polei.

Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50...70 km/h, iar pe crestele înalte, 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40...50 km/h.

În după-amiaza zilei de marți (19 ianuarie), vremea se va menține deosebit de rece cu temperaturi maxime preponderent negative, iar în cursul nopții de marți spre miercuri, precum și în dimineața zilei de miercuri, pe arii restrânse va mai fi ger (valori termice în jurul a – 10 grade) în Moldova, în estul Transilvaniei și în Muntenia.

Atenționarea meteorologică este în vigoare până miercuri la ora 12.00.

×