x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru inceputul saptamanii. NU scapam de CANICULA. Trei judeţe rămân sub Cod Portocaliu până miercuri

Prognoza METEO pentru inceputul saptamanii. NU scapam de CANICULA. Trei judeţe rămân sub Cod Portocaliu până miercuri

09 Aug 2015   •   17:03
Prognoza METEO pentru inceputul saptamanii. NU scapam de CANICULA. Trei judeţe rămân sub Cod Portocaliu până miercuri
Sursa foto: Lonely__/Getty Images/iStockphoto

Administraţia Naţională de Meteorologie extinde Codul Galben de caniculă la 23 de judeţe şi municipiul Bucureşti, în aceste zone temperaturile urmând să urce, luni, până la 36 - 37 de grade.

Totodată, marţi şi miercuri Codul Galben de caniculă urmează să fie valabil pentru întreaga ţară, potrivit unei avertizări emise duminică de ANM.

De asemenea, judeţele Satu Mare, Bihor şi Arad rămân sub Cod Portocaliu de Caniculă şi în următoarele trei zile.

Meteorologii precizează că, în cursul zilei de luni, 10 august, valul de căldură va persista în vestul şi nord-vestul ţării, dar se va extinde şi în regiunile estice şi, local, în cele sudice. În Maramureş, Crişana, Banat, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Olteniei şi vestul Transilvaniei se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Judeţele care intră luni sub Cod Galben de caniculă şi disconfort termic sunt Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Timişoara, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Iaşi, Botoşani şi municipiul Bucureşti.

De asemenea, marţi şi miercuri, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35....37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş. AGERPRES  

×