x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de vânt puternic în sudul și centrul țării

Cod galben de vânt puternic în sudul și centrul țării

18 Sep 2021   •   11:30
Cod galben de vânt puternic în sudul și centrul țării

Meteorologii au emis o avertizare de tipul cod galben de vânt puternic valabilă sâmbătă în nouă județe din sudul și centrul țării.

Specialiștii anunță că sâmbătă, până la ora 17.00, vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 55...60 km/h în județele Călăraşi, Giurgiu, Teleroman, Olt și Dolj.

De asemenea, sunt vizate zonele joase din județele Gorj și Mehedinți, dar și localitățile Drăgășani, Bălcești, Prundeni, Fârtățești, Șușani, Orlești, Lungești, Ștefănești, Valea Mare, Zătreni, Tetoiu, Glăvile, Sutești, Laloșu, Livezi, Ghioroiu, Măciuca, Drăgoești, Diculești, Crețeni, Mădulari, Gușoeni, Făurești, Voicești, Stănești, Lăcusteni, Mitrofani și Amărăști din județul Vâlcea.

Avertizarea cod galben de vânt puternic este valabilă și în zona joasă a județului Alba tot până la ora 17.00.

×