x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de vânt puternic în toată țara, până la ora 23.00

Cod galben de vânt puternic în toată țara, până la ora 23.00

18 Mai 2021   •   07:54
Cod galben de vânt puternic în toată țara, până la ora 23.00
Sursa foto: Hepta

Un Cod galben de vânt puternic este în vigoare în toată țara, până la ora 23.00. Vântul va sufla cu rafale de până la 70...80 km/h.

Codul galben este valabil marți, în intervalul 6.00-23.00, în toată țara.

Meteorologii spun că vântul va avea intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50...60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70...80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80...100 km/h.

Zonele afectate sunt Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali, nordul și nord-vestul teritoriului

În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 35...40 l/mp.

La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: cod galben de vânt puternic