x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod roșu de ploi în Neamț

Cod roșu de ploi în Neamț

29 Iun 2020   •   15:58
Cod roșu de ploi în Neamț

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod roșu de ploi abundente pentru mai multe localități din județul Neamț.

Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Crăcăoani, Poiana Teiului, Hangu din județul Neamț.

În aceste zone se vor semnala averse torențiale ce vor cumula 50 l/mp, după ce în zona avertizată în ultima oră s-au acumulat 40-50 l/mp.

Avertizarea este în vigoare până la ora 16.25.

De asemenea, localitățile Piatra-Neamț, Roznov, Piatra Șoimului, Săvinești, Dumbrava Roșie, Zănești, Girov, Gârcina, Dobreni din județul Neamț sunt sub avertizare Cod portocaliu până la ora 17.00.

Tot până la 17.00 sunt sub avertizare Cod portocaliu și localitățile Babadag, Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Frecăței, Murighiol, Mihail Kogălniceanu, Mahmudia, Nalbant, Mihai Bravu, Nufăru, Beștepe din județul Tulcea.

De asemenea, până la 16.30 este Cod portocaliu în zona de munte a județului Gorj, iar până la 16.45 în localitățile Vulcan, Lupeni, Uricani și în zona de munte a județului Hunedoara.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod roșu de ploi neamţ