x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ne așteaptă trei zile de foc! Temperatura aerului va trece de 37 de grade

Ne așteaptă trei zile de foc! Temperatura aerului va trece de 37 de grade

06 Aug 2020   •   14:44
Ne așteaptă trei zile de foc! Temperatura aerului va trece de 37 de grade

Meteorologii au publicat o informare meteo de caniculă, valabilă pentru zilele de joi, vineri şi sâmbătă, când temperaturile maxime vor urca la 34-37 de grade. Prognoza se referă la regiunile sudice și estice.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală, în general, de 40-50 km/h.

În ce priveşte indicele de temperatură-umezeală (ITU), acesta va depăși vineri și sâmbătă pragul critic de 80 de unități, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei și local în Moldova și Oltenia.

Aceeaşi valoare este prognozat să se înregistreze şi pe arii restrânse din Câmpia de Vest, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă.

Informarea de caniculă este valabilă şi pentru Capitală, în aceleaşi trei zile. Temperaturile în Bucureşti vor atinge şi 37 de grade, iar vineri și sâmbătă indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Conform prognozei speciale emise joi pentru Capitală, pentru perioada joi ora 12:00 – sâmbătă ora 20:00, vremea va fi caniculară la orele amiezii, când temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 19 și 21 de grade.

×
Subiecte în articol: canicula