x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Veşti proaste de la meteorologi: Temperaturile scad brusc în toată ţara

Veşti proaste de la meteorologi: Temperaturile scad brusc în toată ţara

13 Noi 2019   •   15:29
Veşti proaste de la meteorologi: Temperaturile scad brusc în toată ţara
Sursa foto: Pixabay.com

 joi, 14 noiembrie 2019. Deşi valorile termice vor fi în scãdere în toatã ţara, se vor menţine cu mult peste cele normale la aceastã datã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 19 grade, iar cele minime între 5 şi 14 grade. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse în sudul, în centrul ţãrii, la munte şi local în restul teritoriului. 

Cantitãţile de apã vor depãşi pe suprafeţe mici 20...25 l/mp în Carpaţii Meridionali, precum şi în Oltenia şi în Muntenia. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe parcursul zilei la munte, la altitudini mari, unde la rafalã vor fi viteze în general de 60...80 km/h, şi pe arii mai restrânse şi la cote mult mai reduse (viteze de cel mult 40...45 km/h) în regiunile extracarpatice. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţã.

 vineri, 15 noiembrie 2019. Vremea se va ameliora, iar temperaturile vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade, maximele, şi între -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi 13 grade pe litoral şi în zona de deal a Banatului, minimele. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi pe arii restrânse ploi slabe, mai ales în prima parte a zilei şi în a doua parte a nopţii şi cu o probabilitate mai mare în estul, nordul şi sudul ţãrii.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri mai ales seara şi noaptea, pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde la rafalã se vor depãşi viteze de 65...75 km/h, dar şi în Banat, trecãtor şi pe arii restrânse de peste 45...55 km/h.

Dimineaţa, dar mai ales noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţã.

sâmbătă, 16 noiembrie 2019. Vremea se va încãlzi uşor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

Cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasã stratiformã sau ceaţã, posibil asociate cu burniţã, dimineaţa, dar mai ales noaptea, local în regiunile extracarpatice, pe vãi şi în depresiuni şi izolat în restul teritoriului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în Banat, la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi doar pe suprafeţe mici şi la cote mai reduse în restul teritoriului.

www.antena3.ro

×